ALERTĂ. Autoritățile din județul Timiș, pregătite pentru eventuale inundații

197

Începând cu data de 13 iunie 2016, ora 18, până în data de 14 iunie 2016, ora 14, la nivelul județului Timiș a intrat în vigoare avertizarea hidrologică cod Portocaliu pe afluenții Timișului superior și mijlociu, Bârzava – amonte Gătaia potrivit căreia se pot produce creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de apărare și a cotelor de inundație.

Pentru perioada vizată de codul Portocaliu, la nivelul județului Timiș, din dispoziția prefectului județului – Mircea Băcală, se activează Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor (Grupa Operativă a CJSU – etapa I) din care fac parte reprezentanți ai ISU Timiș, IJJ Timiș, IPJ Timiș, ITPF Timișoara, ABAB și ANIF care monitorizează permanent evoluția fenomenelor din județ și gestionează cu operativitate eventualele situații de urgență.

La nivelul ISU Timiș s-au luat măsuri de anunțare/ prealarmare a personalului din subordine și s-au verificat utilajele și accesoriile de intervenție (motopompe, elecropompe, motogeneratoare, etc.)

La datorie sunt 132 de pompieri, iar alți 100 sunt pregătiți să intervină în caz de nevoie pentru consolidare diguri cu saci de nisip, evacuarea populației, animalelor și bunurilor din zonele posibil a fi afectate.
De asemenea sunt pregătite echipe ale IJJ Timiș, IPJ Timiș, ITPF Timișoara, ABAB și ANIF.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ