Ziua Serviciilor Publice din Timișoara a devenit o nouă zi dedicată celor mici. Video

486

Ziua de sâmbătă a fost stăpânită de veselia și distracția copiilor din Timișoara care au participat alături de părinții lor la Ziua Serviciilor Publice. Cu toate că evenimentul nu a fost dedicat în special lor, ci mai degrabă oamenilor mari cu alte preocupări dominante, copiii au profitat la maxim și au transformat totul într-un uriaș loc de joacă.

Primăria Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului a chemat timișorenii în Piaţa Unirii, la cea de-a V-a ediţie a Zilei Serviciilor Publice. A fost o amplă expunere în fața publicului a tot ceea ce au mai nou de arătat toate serviciile coordonate de primăria locală. De la serviciile sociale, la cele de pază sau ordine, până la cei ce oferă apă, transport ori liniște locală, totul a fost transparent și la vedere.

Ziua Serviciilor Publice a fost gândită de Naţiunile Unite ca o amplă desfăşurare de forţe la care participă instituţiile de însemnătate publică dintr-o municipalitate pentru a ști populația la ce se poate aștepta la nevoie din parte celor pe care-i plătește.

Mai mult de douăzeci de instituţii din Timişoara au pregătit standuri și corturi unde specialiștii au așteptat pe orice curios, dar mai ales pe copii pentru a le arăta noutăți și surprize. Nu au fost doar vorbe, ci și utilaje, mașinării, flori, tractoare prezentări şi demonstraţii. Printre trecători animatori mascați în zâne, iepurii uriași sau mascotele prezente i-au poftit pe cei mici la joacă, desene sau cântat. Au pus mâna pe arme la standurile jandarmilor sau au încercat noile vehicule pe două roți de la poliția locală.

Ziua Serviciilor Publice a mai oferi vizitatorilor spectacole şi momente artistice deosebite pe scena amplasată în Piaţa Unirii Unde copii mai mari de la diverse cercuri artistice au susținut spectacole de balet și au cântat muzică de cor. Tineri artiști în devenire au încântat asistența cu talentul lor cu piese ce vor deveni celebre în timp.

Participanţii au avut parte de numeroase activităţi desfăşurate la standurile instituţiilor participante, concursuri, demonstraţii şi materiale promoţionale.

Momentele deosebite au fost atât de numeroase încât sunt aproape imposibil de istorisit în totalitate. Am putea înșira câte ceva mai aparte.

Direcţia de Asistenţă Socială a dus la bun final o „ambulanță socială, ce vine în ajutorul celor aflați în necaz, mai cu seamă bătrâni aflați în evidența lor și care nu au apropiați. A fost arătată cea mai nouă aplicație ce deja funcționează, dar va fi inaugurată și oficial în curând. Este un program electronic ce prin intermediul unei brățări purtate de bătrâni apelează prin telefonie inteligentă centrul de monitorizare dând de veste despre probleme medicale sau de altă natură la care vine imediat ambulanța cu un specialist.

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş continuă să-i ajute pe cei mai mici dintre noi. Îmbucurător este faptul că celebrul telefon al copiilor este tot mai cunoscut. Cei ce-l apelează sunt în număr tot mai mare, dar nu se face abuz și se anunță probleme serioase despre orice necaz ce ar putea afecta un copil.

Dar parcă cel mai atractiv stand a fost al celor de la societatea de transport în comun unde o machetă de tramvai electric dintr-o epocă mai veche pornea la drum cu scârțâit de roți și oprea la semafor. Sute de copii au admirat în transă mersul tramvaiului. Poate că unii, la vârsta lor, nici nu au mai văzut așa ceva.

Nici măcar standul celor ce asigură apa potabilă a orașului nu a scăpat de curiozitatea celor mici. Un aparat foarte modern (un robot teleghidat ce inspectează prin interior țevile de apă) a atras de asemenea atenția.

Câinii de serviciu, dar și armele au pus la încercare răbdarea părinților ce nu mai puteau dezlipi copiii de acolo.

Instituţiile care au participat la eveniment sunt: Primaria Municipiului Timişoara, Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, S. C Horticultura S.A., Aquatim S.A., Colterm S.A., Pieţe S.A., Drumuri Municipale S.A., Societatea de Transport Public Timişoara, Poliţia Locală, Direcţia de Asistenţă Socială, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, Serviciul de Ambulanţă Timiş, Salvo Timişoara, A.J.O.F.M. Timiş, Jandarmeria Timiş, Apele Române, Direcţia de Sport şi Tineret Timiş, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Timişoara, Teatrul German de Stat Timişoara.

În acest fel o treabă foarte serioasă pentru oameni mari a devenit de fapt o mare sărbătoare a celor mai mici cetățeni ai orașului. Vor deprinde de la vârstă fragedă funcționarea unui oraș cu tot ce presupune serviciile lui publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.