Ziua Europei a fost sărbătorită la Chitighaz de românii de pe ambele părți ale frontierei

183

Europa cea veche devine pe zi ce trece un spațiu ce vrea să țină pasul cu modernitatea. Este de mai bine de o jumătate de secol comună locuitorilor săi, indiferent de etnii și granițe. Acestea tind să devină tot mai simbolice. Perdelele, draperiile ori cortinele din tot felul de metale grele devin transparente pentru aproape toate țările de la Ocean la Urali.
Casa noastră comună, Europa, merită să fie sărbătorită de-a lungul unei întregii luni mai.  Nu doar în acea zi anume când s-au pus bazele construcției comune continentale.

Trei entități, doar aparent diferite, au depus un efort comun pentru a face un dar de suflet. Este vorba de Consulatul General al României la Gyula (Ungaria), Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Consiliul Județean Timiș. Toate trei au oferit o zi memorabilă unei comunități ce merită din plin acest lucru.

Chitighaz (Kétegyháza) este un sat în districtul Gyula, județul Békés unde se mai păstrează o vie viață culturală a etniei române din țara vecină. Manifestarea inițiată de Consulatul General al României la Gyula sub titulatura „Ziua Europei în județul Bekes, în contextul deținerii Președinției Consiliului UE de către țara noastră” a fost un regal de spiritualitate română oferit celor de aceeași limbă de peste granițele țării.

La căminul cultural al comunei s-au strâns, cu mic cu mare, toți cei ce au dorit să asculte vorbă, muzică, cântări românești.

Din partea județului nostru, părtași la eveniment au fost Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș, din cadrul de CJT și Ansamblul Profesionist Banatul. În sala mare de spectacole au fost aranjate două standuri distincte.

Unul din ele reflecta în planșe și pliante activitatea celor ce sprijină turismul cu toate realizările lor. Este binecunoscut efortul de câțiva ani al asociației conduse de doamna Delia Barbu de a revitaliza și de a pune la locul cuvenit mișcarea turistică din județul Timiș, dar și din întreg Banatul. Un alt stand mult mai larg și bine reprezentat a fost ocupat de bucate tradiționale ale diverselor etnii ce viețuiesc în zona noastră. Asociația de Turism a promovat astfel multiculturalitatea Banatului și proiectele premergătoare anului 2021, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii.

În deschidere au fost intonate imnurile celor două țări, dar și cel comun al continentului. Au urmat luări de cuvânt scurte și pline de sens ce au scos în evidență eforturile de integrare europeană și eforturile României la conducerea președinției Comisiei Europene. Invitații de onoare au fost atât din partea română, de la universitatea arădeană, a reprezentanților administrației timișene, cât și din partea statului vecin de la Auto Guvernarea Românilor din Ungaria. Cum nu se putea o astfel de întâlnire de suflet fără credință, un grup de preoți ortodocși au venit împreună cu episcopul ortodox de Ungaria, P.S. Siluan Mănuilă.

Fără a se pierde deloc cu firea, cei mai mici reprezentanți ai gazdelor au urcat pe scenă. Copiii de la grădinița din localitate împreună cu colegii lor mai mari de la școală au cântat cu inocență despre primăvară, dar au și recitat poezii interesante într-o frumoasă limbă română ce o învață fie în famile, iar unii ce nu vorbesc acasă chiar o descoperă acum.
A reușit să încânte asistența o fetiță ce a povestit o veche snoavă cu o impresionantă dicție arhaică, precum la sat, și care a fost aplaudată îndelung de toată sala. Cât mai există astfel de copii ce vorbesc și recită cu dezinvoltură, mai există speranțe de păstrarea limbii române în comunitățile din Ungaria.

Au urmat pe scenă artiștii alămurilor. Fanfara comunității baptiste din Chitighaz a dat măsura maiestriei sale cu piese binecunoscute, atât de folclor, cât și de muzică specifică de fanfară.

Pentru a destinde și mai mult atmosfera au urmat profesioniștii de la ansamblul Banatul din Timișoara. Au adus cu ei cântări și jocuri atât de la pustă, cât și de la munte ce au smuls ropote de aplauze înfocate. De fapt coregrafia lor impecabilă este unul din punctele forte cu care reprezintă Banatul în multe locuri din lume. Au împletit elemente din culturile diverselor etnii din vestul țării ca element de coeziune regională ce trece dincolo de limba fiecăruia.

După partea oficială a spectacolului toată lumea a fost invitată să guste câte ceva din bucatele aduse de APDT Timiș, și pregătite de gospodinele comunităților etnice din regiunea noastră, reprezentate la eveniment de: români, bulgari, sârbi și șvabi. De la caltaboși, cârnați, brânză până la sarmale a fost cam orice ca la zi de sărbătoare. Nu a lipsit nici răchia venită de la Primăria Comunei Margina, administrație ce a prezentat și elemente de bucătărie bănățeană rurală. Cum bulgarii de la Beșenova Veche (cine nu a auzit de localitate să caute despre Dudeștii Vechi) au o răchie grozavă din prune,au adus-o și ei la apreciat.

„Evenimentul a avut ca scop central promovarea României şi prezentarea traseului european al ţării noastre. La manifestare au fost invitaţi reprezentanţi de seamă ai comunităţii istorice româneşti din Ungaria – episcopul şi preoţi ai Episcopiei Ortodoxe Române a Ungariei, reprezentanţi ai Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU) şi ai Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), reprezentanţii altor culte religioase de expresie românească, profesori şi pedagogi de la şcolile unde învaţă copii românilor din Ungaria, reprezentanţi ai mass-media de limbă română şi maghiară din Ungaria, reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Micherechi, Chitighaz, Gyula, Bătania, Otlaca-Pustă ş.a. De asemenea, au fost invitaţi reprezentanţi ai camerelor de comerţ din zonă, ai autorităţilor ungare, la nivel local, judeţean şi regional, precum şi diplomaţi străini acreditaţi în Ungaria.

Manifestarea se încadrează în demersurile misiunii noastre de coagulare a comunităţii istorice româneşti din Ungaria, eforturi depuse în vederea menţinerea identităţii culturale, etnice, lingvistice şi religioase a românilor de aici”, a explicat E. S. consulul general Florin Trandafir Vasiloni, cel care a pus în scenă o idee a sa de apropiere a comunităților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.