Vreme severă în tot Banatul: viscol, ninsori și vijelii!

1779

Vremea devine severă în Banat. Autoritățile anunță că timp de două zile, în vestul țării vântul va bate în rafale, se vor produce vijelii, iar la munte va ninge viscolit.

Banatul intră sub atenționare cod galben de vreme severă, de marți, de la ora 22:00, până miercuri, ora 22:00.

”În noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie), în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65…70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.

În cursul zilei de miercuri (24 octombrie), vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al țării”, transmite ANM.

La munte vremea se va înrăutăți și mai mult. Aici va ninge viscolit, iar vântul nu se va domoli.

”La munte, îndeosebi la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea. La peste 1800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită”, mai aflăm de la meteorologi.

Județul Caraș-Severin intră sub cod portocaliu de miercuri, 24 octombrie, de la ora 12.00, până seara la ora 19:00.

”În intervalul menționat, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu vântul va avea intensificări susținute, cu rafale în general de 80 – 90 km/h”, se anunță în avertizarea ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.