”Vrem piste ca afară pentru o distanţare fizică reală”

55

71 de organizații au semnat o petiţie prin care solicită Guvernului României şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei să ia măsurile necesare pentru adoptarea în regim de urgenţă a Normativului de reglementare a proiectării, execuţiei, utilizării şi mentenanţei lucrărilor de infrastructură pentru biciclete.

Având în vedere implicarea Preşedintelui României din această perioadă, precum şi faptul că acesta foloseşte ocazional bicicleta, a fost trimisă o invitaţie pentru a semna petiţia.
Deasemenea, a fost lansată şi o petiţie on-line, semnată până în acest moment de aproape 2000 de persoane.

Adoptarea acestui document este vitală pentru dezvoltarea corectă a unei infrastructuri pentru biciclete, ca măsură de pregătire a autorităţilor locale la provocările din perioada care va urma.

În condiţiile în care resursele financiare alocate sănătăţii sunt şi vor fi foarte mari, iar activitatea economică a fost blocată, este necesar ca autorităţile să adopte măsuri care pot contribui la scăderea costurilor de deplasare în zonele urbane. Iar lista cu avantajele utilizării bicicletei se potriveşte cu lista măsurilor recomandate în această perioadă:
1. distanţare socială în condiţiile necesităţii începerii activităţilor economice;
2. dezvoltarea unei infrastructuri de sute de ori mai ieftine decât cea rutieră (pentru acelaşi volum de trafic);
3. costuri scăzute pentru utilizatori (faţă de deplasarea motorizată);
4. menţinerea unui nivel al calităţii aerului sub limita periculoasă pentru sănătatea umană;
5. creşterea eficienţei utilizării spaţiului stradal (știindu-se faptul că reţeaua stradală nu are cum să permită circulaţia tuturor cu autoturismele, iar capacitatea spaţiilor de parcare este mult sub nevoi, lucru cunoscut dinaintea pandemiei);
6. eliminarea stresului şi îmbunătățirea stării de sănătate pentru utilizatori.
Precizăm că draftul Normativului de reglementare a proiectării, execuţiei, utilizării şi mentenanţei lucrărilor de infrastructură pentru biciclete a fost suspus dezbaterii publice în 2017, dar încă nu a fost adoptat.

Varianta Normativului după procedura de dezbatere poate fi studiată aici. Iniţiatorii petiţiei pregătesc acţiuni în stradă pentru susţinerea acestei petiţii pe data de 3 iunie, de Ziua Mondială a Bicicletei. Acţiunile se vor desfăşura simultan în toate oraşele implicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.