„Oxigen pentru economia locală”. Propunerile lui Dominic Fritz pentru susținerea antreprenorilor timișoreni

63

Candidatul USR pentru Primăria Timișoara, Dominic Samuel Fritz, s-a întâlnit cu mai mulți antrepenori din Timișoara, mai ales cu cei ale căror afaceri sunt afectate cel mai mult de pandemie. În urma discuțiilor cu aceștia, Fritz vine cu patru propuneri pentru a sprijini micile afaceri aflate acum în pericol.

„Am ieșit astăzi în centru să vorbesc (la distanță de 1,5m!) cu câțiva antreprenori locali – în primul rând cu cei care au cafenele, restaurante etc. Le-a fost tare greu în ultimele două luni, dar îmi spun că sunt surprinși de fidelitatea și sprijinul clienților lor. Au mari speranțe că chiar și cu restricțiile, vor putea să supraviețuiască.

Noi toți putem să-i ajutăm cumpărând de la ei!

Iar Primăria și Consiliul Local trebuie să se folosească de toate mijloacele posibile pentru a susține antreprenorii locali, pentru că pericolul să avem un centru cu spații comerciale goale este real.

Vestea bună este că de alaltăieri există o Ordonanță de Urgență (nr 69) privind Codul Fiscal care permite autorităților locale să facă ajustări la taxele percepute.

Eu propun următoarele:

  • reduceți cu 50% impozitul pe clădire pentru întreprinderile afectate
  • reduceți impozitul pentru proprietarii care au scăzut chiria pentru chiriași
  • scutiți terasele și restaurantele de taxa pentru domeniul public
  •  delimitați spații publice noi pentru terase, odată ce se redeschid

Putem trece cu bine prin criza economică care se întrevede la orizont doar sprijinindu-ne pe politici publice inovatoare și pe solidaritatea comunității timișorene”, este de părere Fritz.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.