Vindeau petarde și au rupt-o la fugă la vederea polițiștilor. Unde au încercat trei adolescenți să ascundă marfa

351

Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor au depistat ieri, în jurul orei 14.00, în incinta Pieței Iosefin, trei persoane care aveau asupra lor o cantitate semnificativă de materiale pirotehnice din categoria petardelor.

,,Cei în cauză se aflau în incinta pieței, iar la observarea patrulei de polițiști locali au devenit agitați, încercand să fugă, cu un rucsac asupra lor. Au fost imediat reținuți, trecandu-se la identificarea lor și stabilindu-se că se numesc P.D. și V.C., ambii de 16 ani, din Timișoara, și I.I., de 26 de ani, din Suceava.”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Unul dintre cei trei a declarat că materialele au fost ascunse inițial într-un hidrant, după care au fost scoase de acolo. Toți tinerii au fost predați polițiștilor de la Secția 3 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvarșirii infracțiunilor prevăzute de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată

Poliția Locală Timișoara atrage atenția că punerea în vânzare a unor astfel de materiale este interzisă, iar folosirea acestora poate reprezenta un real pericol pentru integritatea fizică a cetățenilor.

petardetineri pol locala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.