Viktor Orban, la Timișoara, la comemorarea Revoluției din 1989: Un câmp de mătrăgună nu se schimbă într-o zi într-o livadă înflorită

158

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă seara, la spectacolul „Libertate 89”, organizat la Timişoara de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, că în urmă cu trei decenii foarte mulţi nu credeau că este posibilă răsturnarea comunismului, iar cei 45 de ani de comunism au lăsat multe urme adânci în ţările Europei Centrale, relatează Agerpres.

„Acel sistem a fost un bici uns cu miere, bazat pe minciună şi creat în păcat (…) Am bătut fiecare (dintre ţările foste socialiste – n.r.) câte un cui în coşciugul comunismului, am ştiut că dictatura se va nărui. (…) Patru decenii şi jumătate de comunism nu rămân fără repercusiuni. Nu există schimbare politică care să schimbe într-o zi un câmp de mătrăgună într-o livadă înflorită. Noi aprindem lumina, încă o dată, în oraşul care a dat pentru prima dată lumina Europei. La mulţi ani, Timişoara!”, a spus Viktor Orban, în alocuţiunea sa.

Premierul de la Budapesta a subliniat că ungurii sunt pregătiţi ca, împreună cu românii, să construiască o nouă Europă Centrală care să fie una dintre cele mai competitive zone din lume.

„În anul 1956, românii au fost cei care au sprijinit mişcările populaţiei din Ungaria, care s-a revoltat împotriva sistemului comunist (…) Corecţia comunismului nu este posibilă decât prin revolta popoarelor. Popoarele din Europa Centrală au ştiut că libertatea nu o vor primi niciodată ca un dar de la marile puteri. Dacă i-am fi aşteptat pe occidentali, am fi în continuare sub ocupaţia trupelor sovietice, dar noi am vrut viaţă liberă (…). În calitate de premier al Ungariei spun că văd şanse nemaipomenite ca în viitor românii şi maghiarii să aibă ţeluri comune. Noi, maghiarii, vrem să ieşim din acea situaţie în care să fim în linia a doua a Europei. Vrem să ne numărăm printre ţările europene unde este cel mai bine să trăieşti, să munceşti. Ungaria vrea să rămână una dintre ţările cele mai sigure din lume. Noi, maghiarii, credem că acest ţel poate fi mai uşor de înfăptuit împreună decât de unul singur. Suntem gata ca împreună cu românii să construim o nouă Europă Centrală, care să fie una dintre cele mai competitive din lume. Oraşele să fie legate prin cale ferată rapidă, cu locuri de muncă”, a afirmat Viktor Orban.

Premierul Ungariei a mai subliniat că deşi există scepticism în această privinţă, „dacă facem front comun, va fi posibil”.

La spectacolul de gală au fost prezenţi şi preşedintele UDMR Kelemen Hunor, primarul Nicolae Robu, Tokes Laszlo şi alte personalităţi politice.

Manifestările dedicate împlinirii celor trei decenii de la Revoluţia din 1989 vor continua duminică cu simpozionul intitulat „30 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, urmat de Marşul Libertăţii, pe traseul Piaţa Maria – Piaţa Victoriei şi depunere de candele pe scările Catedralei Mitropolitane, în memoria eroilor martiri.
Sursa: Digi24

2 COMENTARII

  1. Nicolae Fluturel

    10:47 (acum 1 minut)

    către Alina, robertturcescu, Traian, dreaptaliberala2, dreapta.liberala, prm2002ro, prm_central, arad, laszlo.tokes, kelemenHunor, Alin, Viorel, Cezy, marc, Nicolau, Felecan, palatulcotroceni
    15 decembrie 2019
    Viktor Orban, la Timișoara, la comemorarea Revoluției din 1989: Un câmp…
    Stimate Domnule Orban,am träit impreunä sute de ani si atunci cand ati format statul imperilist, impreunä cu Austria,v-ati bätut joc de romanii din Transilvania si Banat cum ati vrut.Romanii erau la ei acasä,iar voi ungurii le-ati luat aproape toate derpturile,fäcandu-i o päturä de categorie inferioarä.I-ati tratat ca pe animale.Mai nou,in timpul celui de al doilea räzboi mondial,cand prin tratatul dela Viena,tratat hitlerist, ati pus mana pe nordul Ardealului,reprezentanul vostru Horty,a omorat zeci de romani,printre care si o femeie cu copil in burtä.Acela a fost un genocid,un act de barbarism.
    PENTRU CRIMELE SÄVARSITE ATUNCI,INCÄ NU V-ATI CERUT IERTATE IN NUMELE POPORULUI MAGHEAR.-Este timpul sä o faceti,dacä dorit cu adevärat sä incepem un dialog cinstit intre tärile noastre.
    Panä atunci,de ce sä avem incredere in voi ?
    In acest sens puteti lua exemplul Germaniei,care prin fostul Cancelar Wily Bradt,in genunchi,in fata statuii soldatului erou din Polonia,in numele poporului german, si-a cerut iertare.

    • Domnule Fluture , titlul mondial la handbal in 1974 a fost luat cu 3 unguri in lot: Birtalan , Kicsid si Orban plus 2 germani :Stockl si Gunesh , Atunci ce sa inteleg ? da-m titlurile mondiale olimpice etc cucerite de unguri sau cu unguri in echipe.Asa ar fi corect , asta ca sa respectam logica dumitale.Cand aud pe cate unul :” am prieteni maghiari ” sau „nu am nimic cu ei” si de fapt au o ura atavica fata de alte nationalitati, atunci ma apuca o lehamite> Doua chestiuni:
      1.nu exista vinovatie colectiva>PUNCT , pentru ca atunci ar trebuie sa ne omoram perpetuu pana ar disparea omenirea.dupa logica dumitale turcii , tatarii mongolii ar merita cate o bomba termonucleara.
      2.nu romanii au fost tratati ca fiind inferiori ci IOBAGII , romanii au fost si ortodoxi iar Ardealul nu facut parte din zona de influenta bizantina. asta e confuzia pe o fac multi si notiunea de tolerati trebuie inteleasa asa cum a fost ea de fapt.Cand primea pamant , mosie de la Rege cate un grof , aducea sate de romani sa ii lucreze pentru ca romanii se pricepeau foarte bine la doua chestiuni : la agricultura si mai ales la cresterea animalelor gen vaci , capre si plus ca erau oameni neconflictuali.
      iar proprietarii paminturilor ii acceptau cu religia lor
      in final iti spun o tara ca are la baza si ura profunda , viscerala a omului de la tara fata de alogeni gen maghiari nu are viitor .Romania a pierdut deja 4 milioane de locuitori , si una din cauze este si aceasta ura , Nu poti dezvolta o regiune , un oras etc cand popa ortodox ii invata pe copii romani in 2019 ca maghiarii l-au omorat pe MIhai Vitezul , ( de fapt l-a omorat indirect imparatul de la Viena)
      Poate mai te gandesti putin , ca oricum e aici Craciunul

LĂSAȚI UN MESAJ