(VIDEO) Un accident groaznic, un deces și niciun vinovat

3994

În urmă cu un an și jumătate, un orășel din Banat era zguduit de vestea unui accident grav. Un om și-a pierdut viața, însă, după atâta vreme, vinovații nu au fost descoperiți. Este povestea tristă a unei familii care a pierdut pe cineva drag și care, din vara anului 2017, se chinuie să-și găsească dreptatea. În tot acest timp, polițiștii și organele de cercetare tărăgănează finalizarea cazului făcând expertize peste expertize, care nu dau niciun rezultat. În acest număr al săptămânalului nostru vă prezentăm întreaga poveste și detalii din anchetă.

Șirul evenimentelor

Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Dimineața zilei de 10 iunie 2017. Gavril Kurucz circulă cu bicicleta în parcarea din centul orașului, chiar pe linia dintre zona pietonală și în spațiile de staționare. La un moment dat, o autoutilitară albă se apropie, intră în intersecție și pătrunde în parcare. Autovehiculul traversează intersecția și, în momentul în care încearcă să ocupe un spațiu de staționare, lovește în plin biciclistul.

O filmare de pe camerele de supraveghere din zonă, pe care reporterii „Banatul Azi” au obținut-o, arată cum autoutilitara îl izbește pe biciclist, după care urcă cu roțile peste el și îl zdrobește de bordură. Oamenii din piață observă ce s-a întâmplat, încep să gesticuleze violent, iar șoferul autoutilitarei albe realizează că a lovit ceva și dă înapoi.

Martorii cheamă ambulanța, iar medicii îl preiau pe cel accidentat. Potrivit lor, victima era conștientă, dar acuza dureri în zona coastelor și era „plin de sânge în zona frunții” (după cum a declarat un martor). La fața locului apare un echipaj de poliție din Caransebeș, apoi un agent din Oțelu Roșu, care încep cercetările la fața locului, la care vom reveni și noi cu detalii.

Bărbatul lovit ajunge la spital, unde, din nefericire, moare după aproximativ o săptămână. Rudele încep o luptă surdă cu un sistem birocratic nepăsător.

„Noi am ajuns la Procuratură după ce a decedat tatăl meu. Pe noi nu ne-a contactat nimeni. Au întrebat dacă există un număr de dosar, pentru că pe noi nu ne-a contactase absolut nimeni. Am ajuns la o săptămână și câteva zile la Procuratură. Trebuia să ridic o hârtie cu care puteam să facem înmormântarea. Autopsia s-a făcut la o săptămână și două zile de la accident. După înmormântare, am fost contactați de Poliție și am fost chemați să discutăm. Aveau și ei filmarea pe telefonul mobil. Ni s-a cerut să facem o plângere, după ce contactăm un avocat. Apoi ni s-a spus că se așteaptă raportul de autopsie”, a declarat Adrian Kurucz, fiul victimei.

Acest raport a fost eliberat abia în luna august. Așadar, după aproape două luni de la producerea accidentului. A urmat apoi audierea martorilor, fapt ce s-a petrecut în ianuarie 2018. Iar aici asistăm la declarații contradictorii.

„Eu cred că se tergiversează lucrurile. Ce am aflat și eu cu stupoare a fost că șoferul a declarat că nu l-a atins pe tatăl meu cu mașina, că, de fapt, el s-a dezechilibrat și căzut în fața mașinii, cel mai probabil, că i-ar fi zis lui șoferul de pe ambulanță că mirosea a alcool, lucru neadevărat, cum a arătat și alcooltestul, și că mergea pe stradă, nu prin parcare”, a mai spus Adian Kurucz.

Am analizat și noi declarațiile martorilor. Unii spun că au văzut tot ce s-a întâmplat, în timp ce șoferul care ar fi provocat accidentul a declarat că nu este vinovat de nimic.

„La data de 10.06.2017, în jurul orei 08:50, mă aflam în Centrul Civic al orașului Oțelu Roșu, în apropierea ceasului. Am observat faptul că un biciclist circula în direcția Hațeg–Caransebeș, pe strada Revoluției din orașul Oțelu Roșu, aproximativ la 1,5–2 metri față de mașinile parcate, iar, la un moment dat, a fost acroșat frontal de o autoutilitară de culoare albă, la volanul căreia se afla numitul Lungu Traian. Precizez faptul că impactul dintre autovehicul și biciclist  a avut loc în zona parcării, iar imediat după impact, eu, împreună cu alți doi bărbați, l-am ajutat pe biciclist să se ridice de jos. Biciclistul acuza dureri în zona coastelor și era plin de sânge în zona frunții. Eu, personal, nu am văzut dacă mașina în cauză a trecut cu roțile peste el, ci doar că l-a târât, însă, din discuțiile purtate cu biciclistul, acesta acuza faptul că l-a călcat cu roțile pe spate”, a declarat un martor.

„L-am văzut pe biciclist circulând, după ce a trecut de trecerea de pietoni, la aproximativ 1 metru față de mașinile parcate, iar, după 3 sau 4 secunde, am auzit o pocnitură puternică. Înainte de impact am observat mașina numitului Lungu Traian că se afla în intersecție, însă nu știam în ce direcție o să circule. După bubuitură, am fugit la locul impactului și l-am văzut pe biciclist întins pe ciment, la aproximativ 1 metru față de trotuar, iar lângă mașina numitului Lungu Traian se afla și bicicleta. Nu pot preciza dacă bicicleta a avut sau nu avarii, însă mașina avea ceva avarii la scut, din câte îmi amintesc”, a declarat un alt martor.

Vine apoi declarația șoferului, care are o altă versiune a celor întâmplate.

„Până în momentul accidentului, eu, personal, m-am asigurat stânga-dreapta permanent, iar în momentul coliziunii, în față, spre parcare. După ce am traversat intersecția, din partea stângă, când eram deja în parcare, mi-a apărut brusc în față un biciclist pe care eu, personal, cu mașina nu l-am atins în vreun fel și cred că a căzut dezechilibrându-se. Viteza cu care mă deplasam în intersecție era redusă, întrucât eram în treapta I de viteză, iar în momentul în care eu m-am oprit, acesta era căzut pe jos. (…) Nu am văzut dacă biciclistul a fost testat cu aparatul alcooltest de către organele de poliție, însă șoferul de pe ambulanță spunea că mirosea a alcool. (…) Consider faptul că nu sunt vinovat în vreun fel de producerea accidentului rutier, întrucât eu sunt șofer profesionist din anul 1975”, a declarat conducătorul auto implicat în accident.

Raportul autopsiei arată, negru pe alb, că moartea biciclistului a fost de natură violentă, iar rănile i-au fost provocate de un accident de circulație.

„Ea s-a datorat insuficienței acute multiple de organe consecutive șocului traumatic survenit în evoluția unui politraumatism soldat cu traumatism toracic și traumatism de bazin. Leziunile de violență s-au făcut prin lovirea cu și sau de corpuri dure, urmată de compresiunea toracică între două planuri dure. Posibil, în cadrul unui accident de circulație, în condițiile care urmează a fi stabilite de anchetă”, sunt concluziile raportului constatator al morții.

După elaborarea raportului de către medicul legist și audierea martorilor, a început un lung șir de expertize. Acestea au fost întocmite și reîntocmite de experți ai ambelor părți, iar datele s-au dovedit a fi contradictorii. Nici acum nu avem o concluzie, deși un om a murit. Nici până acum nu s-a ajuns la un proces sau la acuzații concrete, după un an și jumătate de la producerea tragediei.

Am solicitat mai multe amănunte despre mersul anchetei Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin și iată răspunsul primit: „În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de at. 192 Cod Penal. În ceea ce privește stadiul anchetei, vă comunicăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 285 din Codul de Procedură Penală, procedura în cursul urmăririi penale este nepublicată”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

În ediția următoare a săptămânalului „Banatul Azi” vom analiza expertizele tehnice care alcătuiesc dosarul și vom discuta cu avocații celor două părți. Familia victimei susține că se tergiversează ancheta și că tot ce își dorește este ca vinovatul să plătească, dacă se face vinovat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.