Lumea politică a României de azi este atât de agitată și de dezbinată din lucruri atât de mărunte încât o privire în urmă la înaintașii de mai bine un secol în urmă nu ar strica nimănui. Exemplul dat de acei oameni de stat ce gândeau pentru binele concetățenilor lor ar fi acum de urmat. Acum se face mare caz de unii înțelepți de ocazie ce iau în derâdere așa numitele partide istorice și contribuția lor la o viață politică normală în țară.

Mai mult ca sigur că acești oratori fără scop și idei habar nu au de una din cele mai luminoase figuri ce a pus bazele unui partid de orientare națională română atunci câd acest lucru nu era lipsit de primejdii, tocmai aici în Banat. Partidul Național Țărănesc din România interbelică iar mai apoi continuatorul său cu numele puțin schimbat în Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat își are unul din inițiatori cu locul de baștină aici în pusta bănățeană la doi pași de Timișoara, la Hodoni.

Vicențiu Babeș a fost un avocat, profesor, jurnalist și politician de etnie română din Banat ce a avut o viziune mult mai largă decât a epocii sale ce a reușit să vadă dincolo de hotarele provinciei sale și să înțeleagă rolul românilor în jocul european. Prin scrierile sale dar și prin politica sa a ridicat noțiunea de românism la cea de realitate de netăgăduit. Prea puțin se mai știe despre acest mare cărturar. În afara unor monografii și a unor reprezentări plastice disparate încet i se cam pierde memoria.

Nici despre viața neobositului luptător nu se știu foarte multe. Diverse surse dau diverse date. Rămâne datoria cercetătorilor de a mai face o oarecare lumină și în acest subiect.

Se cunoaște cu oarecare siguranță doar locul și data nașterii de la Hodoni (comuna Satchinez) la 21 ianuarie 1821. Originea familiei este destul de incertă. Unele surse dau ca o certitudine că cei din neamul Babeș s-ar trage de undeva din inima Ardealului. Alții spun că ar fi localnici de aici din pustă. Vincențiu a fost fiul lui Gheorghe Crâșmarul (sau Călușăr ?) țăran gospodar înstărit de religie ortodoxă din Moșnița, care a murit pe când băiatul era încă foarte mic. Există surse ce creditează faptul că ar fi fost de condiție destul de modestă și ar fi fost de loc din Modoș.

Vincențiu (Vinzenz Babes ori Babes Vince după grafia germană sau cea maghiară) a fost înfiat de bunicul său matern ce nu avea băieți. Mitra (Dumitru) Babeș i-a dat numele său și s-a îngrijit de educația copilului. Mitra Babeș era un om învățat în epoca sa cunoscut și pentru legăturile sale cu preotul scriitor Dimitrie Țichindeal. A avut gândul de a-l face preot pe Vicențiu. Atunci era văzută ca cea mai serioasă activitate pentru cei ce aveau aplecare spre carte.

Urmează școala primară în satul natal cu bune rezultate din moment ce bunicul face eforturi pentru a-l ajuta pe mai departe. Urmează o parte din studiile liceale în limba germană la Timișoara. Finalizează studiile medii la Szeged unde trece bacalaureatul în anul 1841.

Urmează calea propusă de bunic și merge la seminarul teologic de la Carloviț (Sremski Karlovci), pe atunci un puternic centru al ortodoxiei din Imperiul Habsburgic. Continuă studiile venind mai aproape de casă la Seminarul de la Arad. Lucrările lui István Széchenyi au avut o influență mare asupra lui. Vede în acesta un model de implicare pentru emanciparea poporului simplu.

Aici a ocupat poziții de funcționar la Consiliul Regal din Arad, în timp ce a predat la Școala Ortodoxă de Instruire a Învățătorilor (Preparandia). Din 1845 până în 1846 a lucrat și pentru Consiliul Regal al Pestei.

Pe când se apropia de devenirea sa ca preot, Vincențiu Babeș renunță la această cale și se îndreaptă către studiul dreptului, pentru care se înscrie la Facultatea de Drept din Kecskemét și apoi Budapesta. În acei ani de aici au pornit în lume mulți juriști de largă recunoaștere.
În anul 1848, ( în plină Revoluție) obține diploma de avocat. Babeș s-a înapoiat la Arad, unde a funcționat întâi ca profesor și apoi ca inspector al școlilor românești.

La scurt timp se remarcă pentru tenacitatea sa și este trimis la Viena cu alți cărturari de încredere în deputațiune pentru apărarea intereselor diecezei Aradului și ale poporului românesc de la Mureș și Criș.
Rămâne pentru mai mulți ani în capitala imperială ca funcționar în diverse cancelarii. Pentru buna cunoaștere a limbii germane și române la sfârșitul lui 1849 a fost numit redactor și translator al textului românesc la gazeta oficială în care erau publicate textele de legi imperiale. În 1851 ajunge grefier la una dintre secțiile Curții de Înaltă Casație și Justiție din Viena. În anul 1859 a primit rangul de consilier Privat și în 1860 a fost numit Secretar al Curții.

Tot la Viena Babeș își întemeiază familia. Se căsătorește în 1851 cu Sophia Goldschneider (Zuckor), trecută mai apoi la credința ortodoxă. Dintre cei nouă copii ai familiei la fel de celebru va deveni Victor Babeș, părintele microbiologiei moderne. Tot spre știință avea să se îndrepte și Aurel Babeș ce a studiat chimia.

În anul 1860 elaborează broșura „Chestiunea limbilor și naționalităților din Austria scrisă de către un român”, care a făcut senzație în cercurile politice ale împărăției și l−a propulsat instantaneu pe scena politică.
Judele Vicențiu Babeș avansează în rang și în anul 1862 a fost transferat în capitala maghiară în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație. Din 1863-1869 a fost președinte la Tabula Regia în Pesta (echivalentul unui tribunal suprem).

În 1866, la Viena, a înființat alături de frații bănățeni Alexandru și Andrei Mocioni , ziarul „Albina” pentru emancipare românilor. De la început Babeș a primit greua misie de a conduce ziarul. A publicat numeroase articole care dezvăluiau situația destul de grea a românilor din Transilvania.

Ziarul a apărut timp de zece ani în condiții când mai bune când destul de grele. A fost una din școlile de gazetărie pentru românii ce au trecut în ani prin redacția sa. Aici au semnat pe rând nume mari din cultura română ca: Iulian Grozescu, Pavel Vasici-Ungureanu, Simeon Mangiuca, Mihai Eminescu, V. A. Urechia, Visarion Roman, Gruia Liuba Murgu și mulți alții. Amicul lui Babeș, generalul Alexandru Guran a contribuit de asemenea frecvent la articole.

Vincențiu Babeș a fost mult timp editorul publicației, care avea ca scop declarat de a susține cauza românească chiar din capitală, unde posibilitățile de informare erau cele mai bune, contactul cu cercurile politice cel mai ușor de făcut și unde se putea feri de ostilitatea maghiară, a cărei tendințe politice le combătea. Albina a fost un periodic românesc, al cărui prim număr a apărut la 23 martie/8 aprilie (după alte surse la 15 aprilie) 1866 la Viena. Din 1869 până în 1877, Vincețiu Babeș a continuat tipărirea la Budapesta, cu toate că fusese interzis în Ungaria în 1869. Deviza sub care apărea ziarul era: „Daco-românia morală, culturală, una și indivizibilă”. Ziarul s-a remarcat printr-o atitudine antidualistă pronunțată, fapt pentru care redactorii au fost trimiși de nenumărate ori în judecată. Principalul finanțator a fost familia Mocioni ce avea o situație materială deosebită. O bună parte din fonduri se trăgeau din numărul destul de mare de abonamente. Ziarul mergea pe întreg teritoriul dublei monarhii dar și dincolo de Carpați. A jucat un rol important în unificare limbajului jurnalistic al românilor din diverse provincii.

Mihai Eminescu a debutat aici ca publicist. În 1870, în numerele din 7/19 și 9/21 ianuarie, Eminescu publică articolul „O scriere critică”, în care ia apărarea lui Aron Pumnul împotriva unei broșuri a lui D. Petrino din Cernăuți.

Vincențiu Babeș a mai colaborat la numeroase alte gazete ca „Gazeta Transilvaniei”, „Telegraful Român” și în special cu „Luminătorul” din Timișoara. Dar cea mai mare parte din activitatea sa gazetărească a desfășurat-o în paginile „Albinei”.

Din motive politice iese după 22 de ani de activitate din magistratură și în anul 1869 își înființează propria casă de avocatură în Budapesta.
Babeș sprijinindu-se pe temeinice argumente juridice a luptat în cursul unei perioade de aproape 30 de ani pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania și Banat. A fost ales de patru ori deputat în dieta de la Budapesta, în care a apărat cauza națiunii române prin numeroase interpelări și discursuri ori proiecte de lege.

Cele mai însemnate dintre acestea aveau ca obiect problemele legate de uniunea Ardealului cu Ungaria ori despre școala și biserica în limba românilor. Se implica cu toată energia în chestiunile esențiale ale naționalităților, sprijinind cu punctul său de vedere, cu o logică de neatacat și o energie ieșită din comun, pentru care a fost adesea chemat la ordine. Cuvântările sale, așa cum îl descriu contemporanii săi, au fost modele de oratorie și de logică.

Îndeobște era ales de către circumscripțiile românești din Banat cu o largă majoritate, așa cum s-a întâmplat cu madatul în Camera Deputaților din Ungaria în circumscripția Biserica Albă pe 14 noiembrie 1873.
Cu ajutorul cunoștiințelor inițiale de teologie s-a implicat în dezlipirea românilor de religia altor nații. A făcut campanie pentru o ortodoxie românească independentă de ierarhii sîrbi. Așadar, a susținut eforturile mitropolitului Sibiului, Andrei Șaguna pentru reorganizarea Mitropoliei Transilvaniei, susținătorul principal al acestei idei. Babeș a fost, de asemenea, delegat și referent al comisiei care trebuia să soluționeze la Karlowitz dezacordurile dintre românii și sârbii din Ungaria cu privire la distribuirea mijloacelor bisericilor și mănăstirilor ce până atunci au fost folosite în comun. Pentru poziția sa a avut un loc permanent in sinoadele și congresele bisericii ortodoxe române. A avut totdeauna un loc de vază și o înrâurire importantă asupra mersului vieții bisericești și școlare.

La 23 februarie 1869 la Miercurea Sibiului a avut loc o conferință națională a liderilor politici români din Transilvania, care au fondat „Partidul Național Român (PNR) din Transilvania”. Acest lucru a fost interzis de către autoritățile maghiare în 22 martie, pe motiv că, potrivit legii naționalității, singura naționalitate existentă în Ungaria era maghiară și, prin urmare, nu aveau dreptul să se constituie într-un „partid național”. A fost unul dintre fondatorii Partidului național român din Transilvania.

În urma memorabilei conferințe naționale ținută în Sibiu de la 12 – 14 mai 1881 se unifică cele două partide existente până atunci: Partidul Național al Românilor din Ungaria și Banat și Partidul național al Românilor din Transilvania. Se întemeiază un nou partid dun cele două. Babeș va deveni președintele formațiunii între 1891 și 1892. Acest din urmă an avea să fie al retragerii din politica activă.

Un om atât de energic nu putea ieși la pensie ca un rentier obișnuit. Se va dedica în continuarea studiilor de istorie atât civilă cât și bisericească dar și de coordonator al Academiei Române a cărui fondator a fost alături de alți cărturari ai jumătății de secol al XIX-lea.
Multe alte fapte ale acestui bănățean de vază vor fi aduse în fața cititorilor cu prilejul unui alt episod despre aceste meleaguri.