Vestul sălbatic: Nemulțumit de cum i-a fost curățată mașina, un client a fost bătut măr de angajatul spălătoriei auto!

1318

Un bărbat din Lipova a fost bătut măr într-o spălătorie auto din orașul Lipova, județul Arad.

Atât de rău a fost bătut, încât a fost nevoie de intervenția ambulanței, acesta ajungând la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean, cu multiple traumatisme în zona capului și a membrelor superioare.

Potrivit reprezentanților IPJ Arad, un apel la 112 a sesizat faptul că, în orașul Lipova, a existat o neînțelegere între două persoane, la o spălătorie auto.

Martorii au precizat că unul dintre tinerii care spală mașinile s-ar fi luat la bătaie cu proprietarul mașinii, din cauza că acesta a fost nemulțumit de munca tânărului.

Polițiștii efectuează în continuare verificări pentru clarificarea stării de fapt, deoarece nu a fost depusă o plângere penală în acest sens.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.