20.1 C
Timișoara
miercuri 1 mai 2024

Vestul, campion la unul dintre etaloanele dezvoltării economice

Potrivit Ziarul Financiar, județe precum Braşov, Sibiu şi Timiş, cărora li se alătură Bucureştiul, au bifat creşteri de două, de trei sau chiar de cinci ori ale stocului de case şi apartamente livrate anual în 2020 comparativ cu 2010, potrivit datelor disponibile pe platforma Tempo a Institutului Naţional de Statistică.

Numărul de locuinţe livrate anual în fiecare judeţ al ţării şi creşterile spectaculoase din unele judeţe, precum Braşov (plus 139% în 2020 faţă de 2010), Sibiu (plus 101%) sau Timiş (plus 223%) indică atât gradul de dezvol­tare rezidenţială, economică şi socială, cât şi apetitul pentru locuire al oamenilor. Astfel, acolo unde se face business şi unde investitorii sunt interesaţi să construiască, românii vor să trăiască, să-şi găsească locuri de muncă şi să întemeieze familii.

Pe de altă parte, judeţe precum Vrancea (minus 50%), Suceava (minus 52%), Neamţ (minus 51%), unde scăderile numărului de locuinţe livrate anual depăşesc 50%, indică o tendinţă de depopulare a Moldovei, lăsând însă loc unor excepţii, precum Bacău (plus 12%) sau Iaşi (plus 8%).

Sursa: https://www.zf.ro/companii/geografia-de-business-a-romaniei-harta-rezidentiala-a-romaniei-cum-a-20246273?fbclid=IwAR27sgEpvTxq6tMELoLAV7xypcyiaF9VkjODvitj-yoWDxHylrhvHkTIioM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Timișoara se află într-o competiție strânsă pentru a deveni ,,Destinația Anului 2024”

Banatul figurează la trei secțiuni în competiția națională Destinația Anului 2024. Orașul Timișoara și Domeniile de Murani – din Timiș, dar și restaurantul Kibuț...

Spălări și lucrări la rețelele Aquatim

Miercuri, 8 mai, între orele 00-21 se va executa o conectare de conducte la intersecția Căii Bogdăneștilor cu strada Dunărea. Lucrările fac...

Citește și :