Verificările cursurilor de apă din zona Banatului au fost finalizate! Care sunt concluziile specialiștilor

112

Comisia hidrotehnică româno-sârbă a finalizat verificările de toamnă la lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor de pe teritoriul României.

Verificările au avut loc în perioada 18-21 septembrie 2018, în Spaţiul Hidrografic Banat și au avut ca scop urmărirea stării cursurilor de apă și a exploatării şi întreţinerii digurilor și a lucrărilor hidrotehnice aflate în zona comună de interes, pe teritoriul României, așa cum prevede Regulamentul comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă, a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă.

În Spațiul Hidrografic Banat, verificările au vizat cursurile de apă: Bîrzava, Moravița, Timiș, Bega și Bega Veche.

„Începând de marți, comisia de verificare româno-sârbă a efectuat controale amănunțite pe cursurile de apă transfrontaliere, inclusiv la polderele Gherteniș, pe râul Bârzava și polderul Hitiaș pe râul Timiș. S-au verificat și nodurile hidrotehnice de la Coștei, Topolovăț și cel de la Sânmihaiu Român, aflat în reabilitare, pe râul Bega. După cum se știe, refacerea nodului hidrotehnic Sînmihaiu Român este unul dintre obiectivele proiectului „Repararea infrastructurii de navigație pe canalul Bega” pe care îl implementăm deja”,a precizat Titu Bojin, directorul ABA Banat.

În urma verificărilor Comisia hidrotehnică româno-sârbă a constatat că digurile verificate pe cursurile de apă mai sus amintite (pe tronsoane stabilite anterior) sunt în stare bună și bine întreținute, fiind efectuate, de la data ultimei verificări de anul trecut, lucrări de decolmatare și de înlăturare a vegetației lemnoase din albia minoră. În ceea ce privește polderele verificate, comisia a găsit că toate obiectivele polderelor sunt în stare bună și bine întreținute. Referitor la nodurile hidrotehnice verificate: nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român este în reabilitare, nodurile hidrotehnice Topolovăț, Hitiaș și Coștei sunt în stare bună.

„Fiecare verificare a avut acelaşi scop, şi anume siguranţa lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor. Toate lucrările Administrației Bazinale de Apă Banat urmăresc să garanteze siguranța cetățenilor”, a spus Titu Bojin, directorul ABA Banat.

Subcomisia de apărare împotriva inundațiilor și a ghețurilor a întrunit experţi din cadrul Ministerului Apelor si Pădurilor, a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, a Administraţiei Bazinale de Apă Banat, din cele două Sisteme de Gospodărire a Apelor Timiş şi Caraş-Severin şi experţi din Întreprinderea de Gospodărire Publică a Apelor „ Vode Vojvodine”.

În baza „ Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă”, intrat în vigoare în 1955, anual se fac verificări comune la lucrările de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.