#Văvedem. Normalitate și anormalitate

52

”Vă vedem” este a doua carte publicată de Ramona Ursu la Humanitas. Titlul e foarte proaspăt – mai 2018. El este precedat de ”Noaptea ca hoții”, volum publicat în 2017.

Cele două cărți nu sunt singurele din portofoliul editorial al doamnei Ramona Ursu. În 2016, ea a publicat ”Dosarele Securității: Marian Munteanu și Miron Cozma versus Piața Universității”.

Un ritm foarte bun, așadar, de apariții editoriale – trei în ultimii trei ani, o carte pe an!

De fapt, e mai mult decît o cadență bună: e, am această convingere puternică, o insistență cu totul lăudabilă de a aduna în volum texte care spun ”pe bune”, texte în care lucrurile sunt, despre România (mai ales despre aceea politică), clare, texte în care despre lege se vorbește – așa cum, din păcate, nu e cazul cu majoritatea presei actuale – cum se cuvine (pozitiv), iar despre fărădelege, la fel, cum se cuvine (negativ).

”Vă vedem” este, în multe privințe, o prelungire – și la nivelul tematicii, și în privința structurii volumului – a cărții precedente, ”Noaptea ca hoții”. E o tematică foarte generoasă – și e, cum să spun, pentru istorie, fiindcă perioada pe care o parcurge acum România (politicienii ei, presa ei, scena sa publică) este foarte ofertantă pentru istorici. Și, de asemenea, în privința compoziției, e (și) aici o structură multi-etajată care permite foarte bine ca materialul (istoric, faptic) se fie filtrat și, în felul acesta, mai bine înțeles în toată complexitatea sa.

Cu alte cuvinte: ”Vă vedem” rezumă, foarte convingător, povestea derapajelor majore ale democrației românești (văi, încă atît de originale! – așa cum ne-a lăsat-o moștenire Ion Iliescu….). În carte, mai precis, este vorba despre prima ei jumătate – titlul mare este ”Mafia vs. România”. Apoi, avem în acest volum, pe mai bine de un sfert din el, un ”Jurnal de rezistență”: cu mărturii ale unora dintre liderii – de opinie sau din zone civic-instituționalizate; lideri formali sau informali – ai unei mișcări sociale care curge, și e foarte bine că e așa, în continuare prin prezentul turbulent al României. Ultima secțiune a cărții adună interviuri aplicate cu nume mari, cu repere puternice ale civismului românesc, cu ”avocați” omologați și de cursă lungă ai democrației liberale și statului de drept.

Este, cred, cu folos să fișez numele celor care vorbesc (despre lege și fărădelege, despre democrației și patologie, despre normalitate și abuz): Horia-Roman Patapievici, Ioan Stanomir, Lucian Boia, Dragoș Paul Aligică, Mircea Mihăieș, Augustin Lazăr, Monica Macovei, Cristi Dănileț, Camelia Bogdan, Sabin Gherman, Călin Pop, Cătălin Teniță, Ciprian Ciocan, Elena Calistru, Mihai Matei, Oane Gheorghiu, Carmen Uscatu, Cosmin Alexandru, Oana Vasiliu, Septimius Pârvu, Sorin Stallard, Grupul civic ”Corupția Ucide”, Loredana Mușat Ivanov, Cătălin Lazăr, Gianina Fiordean.

”Vă vedem” începe cu un text-promisiune – se cheamă ”Plecarea” și e scris de Ramona Ursu ca și cum ar trage cu coada ochiului la fiul ei, Matei. Care are 12 ani acum și care, la majorat, vrea să plece în Australia. Iată ce spune / scrie mama lui – e remarcabil & memorabil:

„Trăim așa cum ne dictează ei. E un gând înnebunitor ăsta, nu pot scăpa de el. Nu pot să accept că niște indivizi care, într-o lume dreaptă, ar trebui să înfunde pușcăriile și, apoi, să fie obligați să muncească o viață pentru a plăti răul pe care l-au făcut unei țări, țării noastre, au reușit, de un an încoace, să ne dicteze cum să trăim. Să ne dicteze cum să ne scriem jurnalele. Nu pot să accept că niște oameni pentru care rușinea e ceva de batjocorit ne țin lecții de moralitate, de cinste, de sacrificiu, de dragoste de țară. Nu pot să accept că niște mediocri scriu Educația pentru copilul meu, pentru copiii noștri. Nu pot să accept că niște nulități ne condamnă să ne însănătoșim în spitale cu miros de cimitir. Nu pot să accept un lucru simplu. Acela că niște hoți ne fac legi. Niște îmbuibați au ajuns să sluțească într-un asemenea fel adevărul, încât orice urmă de normalitate, de bun-simț, de logică, de principii se sfărâmă sub un crez nou. Un crez al degradaților. Un crez îndesat cu forța pe gâtul unui popor. Poporul nostru.“

Și, mai ales, acest ultim pasaj – a propos de Matei și de cei 6 ani rămași pînă la majoratul acestuia:

”Mai am șase ani. Asta îmi rulează în minte mereu. Mai am șase ani și o filă de jurnal pe care  mi-am jurat să nu o schimb pînă nu va fi totul așa cum mi-am promis. Mai am șase ani să-l fac pe Matei să rămână în țară.

Matei are 12 ani.”

Cristian Pătrășconiu

LĂSAȚI UN MESAJ