Variantă de ocolire pe drumul care duce spre autostrada Timișoara-Arad. Se fac lucrări de reparații

98

Şoferii din Banat scapă de cel mai mare chin de care acum au parte în drumul lor dinspre şi spre autostrada A1, Timişoara – Arad. CFR Infrastructură anunţă că repară trecerea la nivel cu calea ferată de pe DJ691, din Giarmata.

Trecerea peste calea ferată este acum plină de gropi şi denivelări. Chiar şi pentru TIR-uri este dificil să treacă pe aici. Pentru lucrări, traficul va fi deviat. Lucrările vor dura două zile. Astfel, sâmbătă, 7 iulie, şi duminică, 8 iulie, şoferii vor face un ocol de aproximativ 1 kilometru, pe drumul comunal 58, spre Cerneteaz.

În aceste zile angajaţii CFR vor repara calea ferată, iar drumarii de la Consiliul Judeţean Timiş vor reface asfaltul din preajma lor.

Devierea traficului se face pe un drum extrem de prost. Din multe locuri lipseste asflatul cu totul, acesta fiind înlocuit cu piatra spartă. Ruta ocolitoare este și foarte îngustă si cu greu vor putea sa treacă pe aici camioanele de mare tonaj.
Update: TIR-urile au interzis pe alternativa la DJ691
CFR Infrastructură a anunţat că în perioada 7 – 8 iulie, timp în care se vor repara trecerea peste calea ferată, TIR-urile nu vor putea folosi ruta alternativă, pentru că regimul de greutate stabilit de lege pentru drumurile comunale ar fi depăşit.
“Pe ruta ocolitoare pentru circulatia rutieră Giarmata – Cernăteaz este interzis accesul vehiculelor destinate transportului de mărfuri, conform semnalizarii rutiere amplasate pe teren”, se arată într-un cominucat emis de CFR Infrastructură.

 

LĂSAȚI UN MESAJ