Valeriu Gheorghiţă, la Arad: Vaccinarea fictivă decredibilizează munca personalului medical

26

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, consideră că vaccinarea fictivă trebuie sancţionată cât mai drastic posibil.

Prezent la Arad, Valeriu Gheorghiță a spus că în felul acesta este decredibilizată munca personalului medical, care se delimitează de astfel de practici.

“Este regretabil acest lucru, sunt situaţii punctuale. Corpul medical se delimitează clar de astfel de acţiuni care nu fac altceva decât să decredibilizeze toată munca colegilor noştri din această perioadă. Pe de altă parte, cred că astfel de acţiuni trebuie identificate şi sancţionate cât mai drastic posibil, însă fac apel la colegii noştri, personalul medical care primeşte astfel de solicitări, să anunţe instituţiile abilitate să ia măsuri în acest sens. Şi oamenii trebuie să înţeleagă că nu fac altceva decât să dea nişte bani, cumpărându-şi astfel un risc să se îmbolnăvească, să ajungă la spital şi chiar să-şi piardă viaţa”, a spus, la Arad, Valeriu Gheorghiţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.