7.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Va ninge și va ploua cu găleata! Schimbare neobișnuită a vremii

Meteorlogii nu ne dau veşti prea bune pentru următoarele zile. Vom avea parte de o vremea instabilă, temperaturile vor fi scăzute. Va fi vânt puternic, lapoviţă şi chiar ninsori.

Duminică: Vremea va fi instabilă și se va răci față de ziua precedentă. În Muntenia, Moldova, local în Transilvania, Oltenia, Dobrogea și pe spații mai mici în restul teritoriului, instabilitatea atmosferică accentuată se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte, 40…60 l/mp.

Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60…70 km/h, vijelii și, izolat, grindină. În zona montană, la altitudini mari, precipitațiile vor fi și sub formă de măzăriche, lapoviţă sau ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 14 și 20 de grade, iar cele minime, între 5 și 13 grade.

Luni: Valorile termice vor fi mai scăzute decât mediile climatologice specifice datei în cea mai mare parte a țării. În Muntenia, local în Moldova, Transilvania și Dobrogea, iar pe suprafețe restrânse în Oltenia vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin înnorări și averse ce vor avea și caracter torențial, astfel că, în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 15…25 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte aferentă, 30…50 l/mp.
Sursa: EVZ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :