16.2 C
Timișoara
vineri 10 mai 2024

Un tânăr băut și fără permis a accidentat mașina poliției în timp ce era urmărit

Un tânăr de 24 de ani din Sighetu Marmației, județul Maramureș, a fost arestat preventiv, după ce a condus băut și fără permis și a accidentat mașina poliției în timp ce era urmărit, scrie Mediafax.

Potrivit IPJ Maramureș, tânărul de 24 de ani este acuzat de mai multe infracțiuni rutiere.

Acesta se afla vineri seara la volanul unei mașini și a refuzat să oprească la semnalele unui echipaj de poliție din Sighetu Marmației. „Întrucât persoana de la volan și-a continuat deplasarea, s-a procedat la urmărirea sa. Conducătorul auto a accelerat și a acroșat autoutilitara poliției precum și un alt autovehicul parcat regulamentar”, a transmis Poliția Maramureș.

Tânărul a abandonat apoi mașina și a fugit pe jos, însă a fost prins, imobilizat și dus la sediul poliției. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultat fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aer expirat. De asemenea, polițiștii au constatat că nu are permis de conducere.

Acesta a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar sâmbătă Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației a dispus arestarea preventivă.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bătrân a murit călcat de o mașină

Un bătrân a murit lovit de o mașină. S-a întâmplat pe strada Andrei Șaguna. Bătrânul de 75 de ani traversa intersecția, pe roșu. Acesta a...

Timotion închide circulația rutieră duminică

Duminică, 12.05.2024, în intervalul orar 08:30 - 14:00, va avea loc evenimentul sportiv „Timotion - Timișoara se mișcă”. Circulația rutieră va fi închisă pe sectorul...

Citește și :