Un spărgător de locuințe în Austria a fost prins la Timișoara

264

Un bărbat de 42 de ani, pe numele căruia autorităţile austriece au emis un mandat european de arestare pentru comiterea de infracţiuni contra patrimoniului, a fost depistat de poliţiştii timişeni, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

La data de 04 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat, pe raza municipiului Timişoara, un bărbat de 42 de ani urmărit internaţional.

Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare, fiind bănuit de comiterea mai multor infracţiuni contra patrimoniului( furturi din locuinţe).

Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru dispunerea măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.