10.1 C
Timișoara
marți 8 octombrie 2024

Un fost prim-ministru al României a dat lovitura vieții! Ce post a primit la o mare universitate din Europa

Ajuns la 75 de ani, o vârstă la care alții s-ar fi gândit cum să se odihnească, fostul premier Petre Roman nu se lasă și revine în forță. Petre Roman, unul dintre oamenii care a marcat istoria României ultimilor 32 de ani, a devenit președinte în țara bogaților, Elveția, la una dintre cele mai mari universități din Europa.

Oana Roman, fiica fostului președinte al Senatului României, Petre Roman, a anunțat într-o postare pe pagina sa de Instagram faptul că tatăl său a fost învestit în funcția de președinte al Universității din Geneva la data de 25 ianuarie.

„Practic va sta parte din timp în Elveția și că o țară ca Elveția îi recunoaște meritele”, afirmă Oana Roman.

Apoi, Oana Roman postează o fotografie cu tatăl său aflat în Elveția, fotografie a Universității Swiss UMEF și a cărei descriere aduce un omagiu lui Petre Roman.

„Marți, 25 ianuarie, Universitatea elvețiană UMEF a avut onoarea de a primi pe SE. Petre ROMAN, fost premier al României și acum președinte al UMEF, pentru o conferință exclusivă privind luarea deciziilor în condiții de risc și incertitudine”, scrie pe pagina de Facebook a instituției de învățământ.

Ce spune Petre Roman despre funcția din Elveția

„Într-adevăr am fost ales în funcția de președinte al acestei universități private unde deja predau cursuri de Relații Internaționale și Cooperare Globală, Luarea deciziilor în condiții de risc și incertitudine. Asta nu înseamnă că o să mă mut acolo.  

Cursurile se desfășoară în sistem hibrid: vin fizic cam 50 de studenți și mult mai mulți, nu știu exact câți urmăresc online. Universitatea are un sediu superb, într-un castel, are filiale în Africa și Asia. Este practic un centru de studii post-universitare, unde se predă în două limbi, franceză și engleză. 

Există două feluri de specializări: în Gestiunea Întreprinderilor (business și management) și Relații Internaționale. Pentru a urma cursuri acolo trebuie să ai recomandări în primul rând, să fii absolvit o instituție de învățământ superior în domeniul respectiv.”, a povestit Petre Roman pentru Click!

Petre Roman despre câți bani va primi în noua funcție

”Eu nu m-am dus acolo pentru bani, ei m-au ales pentru ce am reprezentat la Revoluție, pentru cariera mea politică, calitatea mea intelectuală. Vă spun că nu primesc bani dar pe perioada cât suntem prezenți în Geneva, la universitate, ni se asigură toate cheltuielile necesare”, a dezvăluit fostul premier al României

28.000 de euro, masterul la universitatea lui Petre Roman

”Voi participa din mai, ca invitat, alături de alte 39 de personalități politice mondiale la un master la Universitatea Swiss UMEF din Geneva. Vor veni absolvenți de universități din toată lumea și fiecare personalitate invitată, pe rând, timp de două zile va prezenta studenților experiența sa.

Cursul va dura 6-7 luni, costă în jur de 28.000 de euro și alături de mine vor veni printre alții, pe rând, foștii președinți ai Austriei-Heinz Fisher, Franței, Francois Hollande sau Finlandei, Tanja Halonen”, a spus mândru Roman

Sursa: https://click.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :