Un bănăţean mitocan în ţara lorzilor!

3325

Bănăţenilor le place să se laude cu reprezentanţii lor care ajung în poziţii importante. Din păcate însă, uneori, în astfel de poziţii ajung şi persoane care nu merită respect şi care ne fac de ruşine. Unul dintre aceştia este şi Dan Mihalache, fost consilier prezidenţial, devenit celebru după ce a adormit în timpul unei întâlniri oficiale, atacat pentru numeroase declaraţii controversate, iar în prezent ambasador în Marea Britanie.

Cât de bine ne reprezintă el acolo ne aduce la cunoştinţă Maia Bondici, o tânără care studiază jurnalismul la Londra şi care a trecut printr-o experienţă de-a dreptul traumatizantă în biroul ambasadorului României din capitala Regatului Unit.

Iata în continuare fragmentul pe care Maia Bondici l-a şi postat pe pagina sa de Facebook, din culisele interviului pe care l-a realizat cu Dan Mihalache:

Hello! M-am gândit foarte mult dacă să împărtăşesc această poveste, dar dat fiind că încă mă gândesc, înseamnă că mă macină. Pentru a elimina orice posibilitate de defăimare, voi începe cu un clasic, în opinia mea. De asemenea, cu toţii avem dreptul la liberă exprimare, iar eu consider că fiind jurnalist e de datoria mea să spun adevărul când consider că trebuie să fie ştiut.

Ieri l-am intervievat pe domnul ambasador al României la Londra, Dan Mihalache pentru reportajul despre efectele presei negative asupra românilor. Pentru că sunt profesionistă, am luat trei camere şi trei trepiede cu mine (sunt extrem de grele) pentru a putea avea trei unghiuri diferite. De obicei când iei un interviu video şi vrei mai multe unghiuri, rogi persoană să răspundă la întrebări de 2-3 ori. Dar ştiam că domnia să are un program încărcat, fapt pentru care am şi ajuns cu 30 de minute mai repede pentru a mă asigura că îmi asamblez camerele fără să iau din timpul dumnealui. Din nefericire, am reuşit să fac asta abia la 4 fără 5 minute când o doamnă a venit şi m-a dus într-un sfârşit în biroul domnului Mihalache.

Domnia să m-a întâmpinat trăgând ostentativ din ţigară în timp că se legăna pe scaunul de la birou. În Anglia nu este legal să fumezi în astfel de instituţii. Chiar dacă Ambasada României beneficiază de imunitate, imobilul misiunii diplomatice se află, totuşi, sub jurisdicţia legislativă a statului acreditar şi de altfel nici în România nu se mai fumează în instituţiile publice. La tine acasă faci ce vrei, dar oriunde altundeva, se presupune că respecţi legea. Dar e ok, domnia să părea că e deasupra legii. Poate să facă ce vrea. Mi-a zâmbit şmechereşte şi fără să mă întrebe nimic, am început să îi spun în detaliu despre proiectul meu cu românii şi despre interviul pe care urma să îl avem. Nu cred că l-a interesat prea tare, sau cel puţin asta a fost impresia mea. Nu părea să ştie despre ce e vorba, deşi eu i-am trimis anterior întrebările. (fapt ce nu se face de obicei)

La ora 4 fără 2 minute el încă trăgea din ţigară, iar eu asamblam ultima camera (timp record) moment în care mi-a spus: “La ce ai nevoie de atâtea camera? De ce e video? Dacă ai putea să te mişti mai repede că nu am juma de ora până îţi asamblezi tu camerele.” L-am anunţat că e 4 fără 2 minute şi că interviul va începe la ora 4, cum a şi fost programat. L-am rugat să mă anunţe exact cât timp are la dispoziţie pentru interviu şi l-am asigurat că mă voi încadra în acele minute. “E ok acuma, dacă tot am acceptat să fac interviu. Da nu înţeleg la ce-ţi trebuie trei camere.” I-am explicat că în astfel de interviuri putem avea trei unghiuri – unul pe el, unul pe amândoi şi unul pe mine. De asemenea, când am mai multe unghiuri, pot să folosesc mai mult din ce zice domnia să în montaj. “Da pe tine de ce pui camera că nu tu eşti importantă?” Dacă aveam puţin cojones, mă luăm şi plecam. Dar sunt o lady, aşa că m-am uitat puţin la el şi am decis să renunţ la a treia camera pentru a nu-i mai lua din timp. Aveam două unghiuri şi asta era.

La începutul interviului, la ora 4 fix, i-am spus, cum spun absolut oricui, că în timpul interviului să se uite la mine şi nu direct în camera. Total revoltat m-a întrebat de ce. “Eu sunt obişnuit să mă uit fix în camera. Eu vorbesc cu poporul. Le transmit un mesaj şi mă uit exact la ei.” I-am explicat că ce facem acum este un interviu despre o altă problemă. Nu este o conferinţă de presă în care el stă pe un piedestal şi îşi spune speechul în timp ce se uită fix în cameră. Ce fac eu nu e propagandă politică, ci acum discutăm despre efectele presei negative asupra românilor din UK. I-am explicat că timp de trei ani la această facultate plus din ce am învăţat singură, aşa se fac astfel de interviuri. “Înseamnă că am învăţat lucruri diferite la şcolile noastre. Eu îţi spun doar ca învăţătură de minte. Să ştii şi tu.” (Nu ştiam că domnia să a studiat şi jurnalism.) După ce mi-a mai explicat el cât de mult nu am dreptate, i-am spus doar că în situaţia aceasta aşa vom face, şi că pe viitor voi ţine minte ce mi-a spus.

Interviul a fost… cum n-a fost. Nivelul de limba engleză al domniei sale este echivalent cu al unui elev de clasa a 8 a. Plin de greşeli gramaticale şi o continuă frică de exprimare, incoerent şi lipsit de concizie. Deşi întrebările mele erau diferite, răspunsurile lui au fost aceleaşi. Între timp tot cum a vrut domnia sa a făcut – s-a uitat în camera, s-a bălăngănit pe scaun, i-a sunat telefonul, iar scrumieră plină de ţigări era tot pe masă.

Totul a durat exact 10 minute. La sfârşit i-am mulţumit şi i-am explicat că pentru a putea să îl introduc celor care se uită la acest documentar, am nevoie de anumite scene în care el face acţiuni ce-i definesc jobul. L-am rugat să se aşeze la birou şi să scrie ceva pe o foaie. Următoarea scenă era să dau mâna cu el şi atât. Dar între timp i-a aruncat nişte priviri asistentei şi aceasta, grăbită, m-a anunţat că “mai filmăm partea cu datu de mâna şi după aia cred că putem să încheiem.” Asta era şi planul meu pentru că voiam să fug de acolo mâncând pământul.

Mi-am luat cele trei camere în braţe, i-am mulţumit pentru timpul acordat şi am încercat să ies pe uşa. Dar la naiba, că nu s-a putut abţine şi mi-a mai spus o dată, ca să ştiu că el are dreptate când trebuie să se uite fix în camera. “Nu ştiu ce va învaţă pe voi, dar eu aşa am fost învăţat.” Iar eu nemaiştiind ce să-i răspund, i-am spus simplu: “oi fi eu proastă atunci.” “Păi nu, îţi spun doar să ştii. Că de exemplu pe mine nu mă interesează de cine eşti tu. (În timp ce-şi aprindea o ţigară) Tu eşti doar mesagerul. Nu eşti importantă. Nu mă interesează câtuşi de puţin ce vorbesc cu tine. Eu vorbesc cu oamenii.” “Da, dar fără acest “mesager” nu aţi putea să vă transmiteţi mesajul politic mai departe.” “Eh, s-au găsit şi alte modalităţi.” “Eu nu le-am văzut până acum.”

Îmi pare foarte rău că nu am filmat toată scena. Îmi pare rău că nu îmi aduc aminte cuvânt cu cuvânt ce mi-a mai spus, dar ce mi-am adus aminte v-am relatat.

După ce s-a terminat interviul, am ieşit din ambasadă şi m-am dus la colţul străzii că să pot să plâng în linişte. M-am întrebat cine l-o fi trimis pe omul acesta să reprezinte Roamnia şi dacă el e aşa, cum or fi cei ce conduc România? Uite-mă, aici sunt eu… Primul contact personal cu un politician român în Londra, încercând să fac o schimbare, visând să ajut cât mai mulţi români, şi mă lovesc de oameni precum domnul Mihalache. Oameni indolenţi, aroganţi, dar la putere, care ne conduc şi ne reprezintă. Mi s-a rupt sufletul de ruşine şi groază. Aş vrea să mă uit peste interviul cu domnia să, dar încă nu pot… trebuie să-mi fac curaj.

Principala trăsătură de caracter a unui ambasador este diplomaţia. Jurământul acestuia la învestire începe cu ”Jur să promovez şi să apăr interesele României şi ale cetăţenilor români în relaţiile internaţionale”. Nu am înţeles de ce ambasadorul României la Londra nu ar vrea să susţină un astfel de proiect în favoarea românilor din Anglia. Nu am înţeles de ce în momentul în care te întâlneşti cu cineva, trebuie să te asiguri că ei îţi ştiu poziţia prin faptul că îi priveşti de sus în timp ce tragi din ţigară, spunându-i explicit că el nu are nici un rol important prin ceea ce face. Nu am înţeles niciodată răutatea omenească fără motiv. Şi nu, nu înţeleg cum o astfel de persoană poate fi numită ambasador al României.
Nici o avere sau poziţie pe lumea asta nu îţi poate justifică aroganţă, nesimţirea, indolenţa şi lipsa de respect. Oricât de bogat ai fi, că eşti regină, sau un ambasador, trebuie să rămâi umil şi respectuos, în special faţă de oamenii tăi.

6 COMENTARII

  1. Sorin Dan Mihalache, „timisorean si mitocan” de profesie, inca din 18 mai 1971. Neamul prost iese la iveala in numai cinci minute, oriunde pe planeta. In vremea cand era o „vinitura” in capitala, inainte de a „zbura” la Londra, bucurestenii il numeau Dan MAhalache, dar… asa sunt oamenii pe acolo, rautaciosi, invidiosi, ironici.
    „Da’ pe tine de ce pui camera că nu tu eşti importantă? […] „Că de exemplu pe mine nu mă interesează de cine eşti tu. (În timp ce-şi aprindea o ţigară) Tu eşti doar mesagerul. Nu eşti importantă. Nu mă interesează câtuşi de puţin ce vorbesc cu tine. Eu vorbesc cu oamenii”. Daca nu ar fi fost deja „inventat”, cu siguranta ar fi aparut acum, la pachet cu Sorin Dan Mahalache: „s-a urcat scroafa-n copac si acum se crede privighetoare”.

  2. Mi-e rusine cu acest Mihalache, pt. ca a fost la Lic. Lenau. Venea s-a ne tina discursuri inflacarate despre Ceausescu si cuvantarile sale… Macar l-au caftit cei din anul meu de bac (86)… Trebuia s-a i-o tragem mai des. Poate se invata minte… Postrevolutionar era cel mai democrat fost utecist proletcultist…

  3. Un porc nesimtit dupa cum se poate vedea in felul in care arata!
    Vai de Romania ca este reprezentata de acesti politruci cu aere de lorzi!
    Ce facultate a facut acest marsav care nu vorbeste engleza si care stie jurnalism cat stiu eu !!!

  4. Aveți dreptate…In legătură cu dnul ambasador…In rest a va spun ceva … Referitor la faptul că ..Miticii …Adică bucurestenii…Care de fapt printre ei sunt o mulțime de bănățeni ..Sa fie bine înțeles…Sunt rai ironici că așa sunt ei…Afirmația că Banatului i fruncea…Total eronata…Uitați va cum arată orașul vostru..Asfalt vălurit ..N are o centura ocolitoare…Sufocat de trafic zăpăcit de semaforizare a idioata a primarului bocsigan…Cu ce dracu va mândriți….Sau a ți rămas blocați de pe vremea când intr adevăr Timișoara era un oraș frumos…Dar nu i așa?V au năpădit oltenii …Moldovenii ..Și frații din Caras…Nu?N am văzut în nici o regiune a țării un șovinism așa de mare că la voi…Sa va fie rușine….

  5. Nu vă place Bucureștiul nu?Că acolo se da ora exacta va deranjează….Că acolo e capitala României iar va deranjează…Că toți …Sau majoritatea dintre voi aveți neamuri sau prieteni care s au mutat in București și sunt bucureșteni nu va mai deranjează…Sintagma că da….Banii nostrii merg la mitici de aceea nu avem …Total eronata…V as invita in Cluj oraș similar să vedeți cum arata asfaltul…Și ei sunt e la tara că și voi
    …Tot oras de provincie este…Ei de unde au avut bani… Sa va spun ceva …In toată țara asta mare n o sa auzi un cuvânt de ocară de la un moldovean…Sau muntean..Sau oltean…Că bănățenii nu știu cum sunt …Au mai mult obraz că voi care vă dați buricul pământului și sunteți sovini cu românii ceilalți…Rușine
    Am scris comentariul acesta că aud placa cu Miticii de 5 ani și mi s a cam luat…
    Sunteți singurul oraș din țară în care primăria fura fara sa realizeze nimic banii pe locul de parcare care de fapt nu i parcare amenajata…Ar trebui sa va dea de gândit …Parcări nu prea aveți…

LĂSAȚI UN MESAJ