Un asteroid care va trece „extraordinar” de aproape de Pământ reînvie teoriile privind sfârșitul lumii

624

Un mic asteroid de dimensiunea unei case va trece pe 12 octombrie, la „doar” 44.000 de km distanţă de Terra, dar nu prezintă „niciun risc”, a informat recent Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

„Nu va atinge Pământul”, a declarat Detlef Koschny, codirector al secţiei Near-Earth Objects (NEO) al ESA.

Dar va trece „extraordinar” de aproape, a recunoscut Rolf Densing, director de operaţiuni al ESA.

Corpul ceresc va trece chiar în apropierea orbitei sateliţilor geostaţionari.

„Sateliţii cei mai îndepărtaţi se află la 36.000 km de Terra. Prin urmare, va trece destul de aproape”, a subliniat Densing.

Asteroidul „2012 TC4”, care a fost descoperit în 2012, nu a mai fost observat timp de cinci ani. Apoi a fost din nou reperat de VLT (Very large telescope) al Observatorului European Austral (ESO) din Chile.

„Este vorba de un corp de dimensiuni mici, de mărimea unei case”, a precizat Detlef Koschny. Asteroidul măsoară între 15 şi 30 de metri.

Trecerea acestui asteroid va oferi oamenilor de ştiinţă oportunitatea de a-i putea studia compoziţia şi de a află dacă se află în rotaţie, a subliniat Detlef Koschny.

Conspiraționiștii anunță sfârșitul lumii

Ca de obicei, astfel de anunțuri sunt exagerate de conspiraționiști și de massmedia, care profită de orice prilej pentru a anunța sfârșitul lumii.

Sfârșitul lumii este aproape. Cel puțin asta susține astronomul Judit Gyorgyey-Ries. Specialistul își bazează teoria pe faptul că un asteroid ”de mărimea Statuii Libertăţii” se află în curs de coliziune cu Terra.

Expertul, astronom la Observatorul McDonald, care aparţine de Universitatea din Texas, crede că uriaşul asteroid ar putea crea efecte catastrofale la impactul cu Pământul, estimat în octombrie 2017.

”Lumea este ținută la distanță de această informație pentru a se evita panica, dar oamenii importanți știu deja că sfârșitul va veni în octombrie 2017 și au început deja să-și construiască adăposturi speciale”, spune David Meade, un alt cercetător care spune că se bazează pe câteva date strânse în urma unor studii pe care le-a făcut de-a lungul timpului și e convins că omenirea va dispărea în 2017. Dacă ar fi să-l ascultăm pe Meade, autorul cărții ”Planet X: The 2017 Arrival”, atunci n-ar mai avea rost să ne facem planuri prea mari de viitor si nici adaposturi, atat timp cat PAMANTUL ar putea fi distrus.

NASA a luat poziție și a lămurit rapid situația: ”Dacă Planeta X ar fi existat și ea s-ar fi ciocnit cu Pământul sau dacă omenirea ar fi fost amenințată de ceva gata să aibă punctul de impact în 2017, atunci fiți convinși că fiecare om putea să vadă cu ochiul liber, pe cer, tot ceea ce se spune în aceste cărți. Astronauții și aparatele noastre nu au detectat absolut nimic ciudat în spațiu, așa că nu sunt motive de îngrijorare”.

O anumită parte a massmedia a mai informat că există scurgeri de informaţii referitoare la un document al Kremlinului care ar fi fost dezvăluit în cadrul unei întrevederi secrete la cel mai înalt nivel între vice-preşedintele american Joe Biden şi preşedintele rus Vladimir Putin. În cadrul acestei întrevederi secrete cele două înalte oficialităţi s-ar fi înţeles să coopereze în scopul de a apăra Pământul de o eventuală invazie extraterestră „la nivel planetar”, cu un sistem de rachete special create în acest scop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.