20.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Ultimul sector de pe Autostrada Vestului se dezvoltă în ritm alert!

Lucrările pe ultimul sector din Autostrada Vestului pe care vor fi construite două tuneluri spectaculoase au demarat în iulie 2023, însă de peste un deceniu construcția celor două pasaje a stârnit numeroase controverse.

Doar puțin peste nouă kilometri au rămas de executat din Autostrada Vestului, un sector cunoscut pentru tunelurile de la Holdea, de peste doi kilometri proiectate la limita județelor Hunedoara și Timiș, necesare pentru a păstra culoarul de migrație al carnivorelor mari între Munții Apuseni și Munții Poiana Ruscă.

Autostrada cu tuneluri, în șantier

Lucrările la tronsonul rămas nefinalizat din Autostrada A1 Lugoj – Deva, între localitățile Margina (Timiș) și Holdea (Hunedoara) au fost reluate la începutul lunii iulie 2023, după o așteptare de peste șase ani.

În acest timp, statul român a trebuit să reia procedurile de licitație pentru proiectarea și execuția restului de autostradă.

În 2022, contractul în valoare de 1,8 miliarde de lei fără TVA a fost atribuit de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) asocierii Spedition UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct – Euro-Asfalt.

În primele săptămâni de la începerea lucrărilor, constructorii au defrișat și decopertat traseul pe 4 – 5 kilometri, începând din zona Margina spre Holdea, pentru a pregăti realizarea terasamentului autostrăzii cu tuneluri.

Se lucrează în două schimburi, începând de la ora 7 dimineața, până la lăsarea serii, iar căldura sufocantă, umiditatea și roiurile nesfârșite de țânțari sunt deocamdată singurele probleme întâmpinate de muncitori.

„Pe ”lotul cu tuneluri” (Margina – Holdea) de pe autostrada A1 Lugoj – Deva, lotul 2, se lucrează la decopertarea terenului și la drenarea apelor din zonă, urmând ca antreprenorul să aducă și alte utilaje pentru a efectua restul lucrărilor pregătitoare. Până acum s-a decopertat până la kilometrul 51 al proiectului, mai precis până înainte de intrarea în primul tunel care se va construi pe acest sector. Lungimea celor două tuneluri din proiect va fi de aproximativ 2,13 kilometri”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP).

Până în prezent, zona cea mai spectaculoasă a traseului, pe care vor fi construite tunelurile, nu a fost atacată.

Locul unde vor fi construite tunelurile de la Holdea (video), de pe Autostrada Lugoj Deva,, un deal din zona Holdea – Coșteiu, este împânzit de foraje, unele cu adâncimi de până la 65 de metri, și de lucrări arheologice, însă în cea mai mare parte este acoperit de pădure.

Urșii și liliecii, „vinovați” de întârzierea lucrărilor

Alături de „Dealul Liliecilor”, cele două tuneluri de la Holdea vor fi cele mai spectaculoase construcții proiectate pe Autostrada Vestului, care leagă municipiile Lugoj și Deva. Șoseaua de mare viteză traversează pe cei 100 de kilometri la care a fost proiectată în anii 2000 o regiune de șes și de câmpie, astfel că în mod normal nu ar fi trebuit să ridice mari probleme de proiectare și execuție.

Primul dintre cele patru tronsoane ale sale, în lungime de 28 de kilometri, în județul Timiș, a fost finalizat în 2013, iar lucrările la celelalte trei loturi, care traversează județele Timiș și Hunedoara, au început în anul următor și urmau să fie finalizate până în 2016. Ele au fost date în folosință, cu excepția tronsonului de nouă kilometri aflat în prezent în șantier, în perioada 2017 – 2019.

Problemele tehnice întâmpinate de constructori pe parcursul lucrărilor, dar și cerințele de mediu au creat blocaje în derularea investițiilor. O colonie de lilieci descoperită într-o peșteră de pe dealul satului Șoimuș, din Hunedoara, a întârziat cu aproape trei ani finalizarea lucrărilor la Lotul 4 kilometri din Autostrada Lugoj – Deva, inaugurat în 2019. Grota cu lilieci a fost monitorizată timp de un an, iar apoi zece lilieci din specii comune au fost relocați, pentru ca dealul (video) întins pe doi kilometri să poată fi excavat complet.

Probleme mai complicate au fost reclamate pe sectorul Margina – Holdea, unde organizațiile de mediu au solicitat construcția unor culoare de trecere peste autostradă a carnivorelor mari, așa numitele „tuneluri pentru urși”.

Aşa-numitele pasaje pentru urşi au fost solicitate încă din 2010 de organizaţiile de mediu, printr-un memorandum transmis Comisiei Europene.

Ce rol vor avea tunelurile de la Holdea

Ele ar urma să faciliteze traversarea autostrăzii printr-un „culoar verde”, destinat carnivorelor mari din zona Munţilor Apuseni, a Munţilor Poiana Ruscă și a Defileului Mureşului. Acordul de mediu a trebuit revizuit pentru includerea tunelurilor în planurile autostrăzii.

„Soluţiile tehnice rezultate în urma analizelor multiple, respectiv viaduct şi tunel forat au fost alese pentru a păstra habitatul natural existent, utilizat în prezent atât de speciile de carnivore, cât şi de unele specii care ar putea atrage carnivorele mari şi pentru a nu altera coridorul ecologic printr-o împădurire artificială, care ar schimba relieful şi caracteristicile zonei. În plus soluţia tunel forat păstrează complet neafectată zona de deasupra tunelului, realizându-se conservarea intactă a arealului, dar şi economii suplimentare prin eliminarea defrişărilor”, arăta acordul de mediu revizuit, aprobat de Agenția pentru Protecția Mediului Timiș.

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au termen de execuție de 34 de luni, astfel că ar putea fi finalizate în 2026.

Sursa: https://adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :