Ultimă oră! Un actor şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale

249

Liviu Dragnea și Klaus Iohannis au un nou rival. Un actor cunoscut, fost ministru în Guvernul Ponta, și-a anunța candidatura la prezidențiale, pe contul de Facebook.

Este vorba despre fostul ministru Bogdan Stanoevici, un actor din Fructul Oprit. Acesta va candida independent.

„De câțiva ani încoace mă tot întreb ce ar trebui făcut pentru România și pentru că România mea arată altfel am luat poate cea mai importantă decizie a vieții mele – aceea de a candida pentru funcția de președinte al României”, a zis Bogdan Stanoevici, managerul Circului Globus din București.

„De ce? Pentru că am o datorie de conștiință față de țara mea în care m-am născut și m-am format ca individ. Și mai am o datorie de suflet față de mama mea care a iubit această țară la fel de tare cum m-a iubit pe mine și care, într-o zi, cu lacrimi în ochi, mi-a cerut ca atunci când voi fi pregătit să fac ce-mi stă în putință pentru a schimba ce este strâmb în această țară. Iată că momentul acela a sosit!”, a mai zis actorul din Fructul oprit.

”Ca independent, nu voi fi constrâns de doctrinele nici unui partid, nu voi primi ordine de la nimeni, nu voi fi marioneta nimănui. Fiecare dintre noi trebuie să-și regândească atitudinea față de ceilalți și față de țară. Dacă gândim de pe poziția de victimă, atunci devenim victime. Eu sunt un om care spune ce gândește și face întotdeauna ce spune.”, a declarat Bogdan Stanoevici.

Bogdan s-a născut în București și a absolvit I.A.T.C. „I. L. Caragiale” din București. Ulterior, s-a stabilit în Franța. Bogdan Stanoevici a fost ministru pentru românii de pretutindeni în Guvernul Victor Ponta.

sursa: capital

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.