UDMR va fi reprezentat în Consiliul Local Timișoara de o… bulgăroaică

1415

După alegerile de duminica ce a trecut, UDMR Timiș are câteva motive de bucurie. Dar nu foarte mari sunt și câteva temeiuri de întristare.

După un ciclu electoral în care s-au „odihnit” de nevoie, să prindă forțe proaspete, iată că din nou acced în Consiliul Local Timișoara cu o echipă tânără. Primul loc de consilier local este ocupat de Farkas Imre, iar cel de al doilea, conform protocolului de colaborare semnat cu organizații ale altor minorități naționale, este de drept al Mihaelei Petronela Csokany.

Dânsa este membră a Uniunii Bulgare din Banat și va ocupa scaunul de consilier local timp de un an. După acest an, va fi rândul Uniunii Sârbilor din România prin reprezentanta lor Zlatiborka Markov să reprezinte interesele etniilor.

Din cauza unor disensiuni în rândul minorității ucrainiene, ultimul în șirul de consilieri va fi tot un membru UDMR și anume Horvath Remusz. Pe rând, ei vor sprijini toate demersurile ce se vor face în favorea vieții comunitare a tuturor minorităților naționale din Timiș.

Așa cum a arătat precedentul caz din legislatura 2008-2012, acest tip de rotație este un lucru foarte benefic. Chiar dacă cineva ajunge doar pentru un an în funcție, interesele comune vor fi susținute timp de patru ani.

Pentru cele două locuri în CL, a fost nevoie de circa 4300 de votanți, lucru destul de ușor de realizat împreună, dar poate nu la fel de facil, sau aproape imposibil, pentru unele formațiuni cu mai puțini aderenți.

Dar lucrurile nu au stat deloc așa de bine și la nivelul Consiliului Județean. Acolo s-au adunat cam 10600 voturi, ce s-au dovedit a fi insuficiente pentru a trece de pragul electoral. Ar mai fi fost nevoie de încă 1300 de ștampile.

O seamă de fruntași ai uniunii ce reprezintă interesele maghiarilor, dar de acum și ale altor etnii, a fost la primarul Nicolae Robu. Au avut loc discuții legate de problemele specifice minorităților. A fost prezentat un pachet de nevoi ce ar trebui luate în vedere cât mai urgent pentru sprijinirea instituțiilor minorităților. E clar că edilul șef are nevoie pe lângă membrii propriului partid, de sprijinul a cel puțin încă unei formațiuni pentru a reuși măcar o majoritate simplă în Consiliul Local.

Halasz Ferencz, președintele partidului, este încă prudent în declarații. Nu a promis nimic concret, dar nici nu a refuzat o colaborare. Va mai fi nevoie de încă o întâlnire cu membrii PNL până la definitivarea alianței ce se va face la nivel de CL. Întrebat dacă au în vedere un eventual post de viceprimar, răspunsul a venit cam cu zâmbete: ,,… da , ne-am gândit și cred că așa rămânem, pe gânduri!”…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.