Traian Stoia ar putea fi exclus din PSD-VIDEO

127

Social-democrații timișeni propun excluderea lui Traian Stoia din PSD. Președintele interimar al PSD Timișoara, Florin Bîrsășteanu a anunțat, luni, că propunerea, votată în unanimitate, a fost trimisă spre validare.

‘Unul din consilerii noştri cu calitatea de viceprimar, domnul Traian Stoia, a votat împotriva hotărâii luate de partid, astfel încât s-a situat în afara partidului, încălcând grav disciplina de partid. (…) Am convocat Biroul Municipal, am avut un singur punct pe ordinea de zi și anume discutarea în birou a situației create prin indisciplina de parid apaută în acest caz. Membrii Consiului Local și membrii Biroului și-au spus punctul de vedere și au propus excluderea lui Traian Stoia din calitatea de membru de partid. Vom trimite această propunere spre validare către Biroul Județean, singurul abiliat, conform statutului, să valideze propunerea’, a anunțat Bîrsășteanu.

Dacă propunerea va fi validată, Traian Stoia își va pierde mandatul de consilier și de viceprimar.

Social-democrații consideră că procedura de adoptare a bugetului nu a fost legală.

‘Grupul de consilieri ai PSD, în urma unei analize serioase cu specialiști din domeniile economic, financiar și juridic au hotărât să nu voteze acest buget considerând că este un buget nerealist cu o procedură de prezentare a bugetului care nu a respectat pașii legali stfel încât hotărârea noastră viza să nu lăsăm administrația actuală să ducă bugetul Timișoarei într-o zonă care ar duce la un faliment financiar, din aprecierile făcute de noi’, a declarat Florin Bîrsășteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.