Tragedie pe o șosea din vestul țării. Mașina în care se afla o familie cu doi copii din Timișoara, spulberată de un autotren FOTO

416

Un accident rutier mortal a avut loc, marţi, pe Drumul Naţional 68 Haţeg – Caransebeş, în localitatea Sarmizegetusa.

„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că un bărbat în vârstă de 35 de ani din municipiul Timişoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 68, pe sensul de mers Caransebeş – Haţeg, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, în condiţiile unui carosabil umed, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule condus de un tânăr în vârstă de 29 de ani din judeţul Gorj”, a informat Carla Strujan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

În urma accidentului, tânărul aflat la volanul autoturismului a murit. O femeie în vârstă de 39 de ani, cu fracturi la braţe şi picioare, a fost scoasă din aceeaşi maşină cu ajutorul Descarcerării şi transportată la spital, iar doi copii, un băiat şi o fată, cu vârste de 7 ani şi 5 ani, şi ei pasageri în autoturism, au suferit răni uşoare. Victimele au fost transportate la spital. „În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a informat reprezentanta IPJ Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.