Tragedie! Copil de opt ani, mort în urma unei crize de astm

3042
Solidaritate emoţionantă a italienilor faţă o mamă româncă din Roma care şi-a pierdut fiul de doar 11 ani, Antonio, decedat în urma unei crize respiratorii, în trafic. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a elucida cauzele tragediei. Un grup de italieni a început o colectă pentru a ajuta financiar familia băiatului.
Joi dimineaţă, în jurul orei 8.00, un copil de 11 ani, Antonio, a murit în trafic pe o stradă importantă de la periferia Romei, Cristoforo Colombo, ca urmare a unei “crize astmatice”, scrie presa din Peninsulă. Mama băiatului, Ioana, o româncă de 39 de ani, a cerut imediat ajutor, dar medicii sosiţi la faţa locului nu au putut face nimic pentru a-l salva pe băiat, deşi au încercat să-l resusciteze timp de o jumătate de oră. Băiatul se ducea cu mama lui la spital, unde avea programată o consultație la alergolog.
Vestea tragică a început să circule pe reţelelele de socializare şi în presă, prilej pentru a acuza autorităţile locale de condiţiile traficului din zona Colombo. Polemica a fost alimentată şi de faptul că o parte din străzile cartierului sunt închise până luni, pentru circuitul internaţional de Formula E (cursă de automobile electrice). Serviciul de ambulanţe a declarat însă că echipajul medical a ajuns rapid după ce a primit semnalarea: la circa 6,7 minute de la primirea apelului.
Ioana, mama băiatului a povestit cotidianului “Il Messaggero” cum s-a întâmplat tragedia: “Am ieşit din casă dimineaţă, aveam programare la spital la ora 9:20. Eram în maşină de circa un sfert de oră, băiatul a început să se simtă rău, nu respira. Toţi au coborât din maşini, era multă lume în jurul nostru, au încercat să mă ajute, dar inutil! Un coşmar! Da, era un zid de maşini, dar nu ştiu dacă fără trafic s-ar fi salvat, voi vorbi cu procurii, însă nimeni nu-mi poate da fiul înapoi, el era îngerul meu”.
Mama băiatului a mai povestit că,de câteva luni fiul ei se simţea rău şi l-a dus în repetate rânduri la spital, pentru controale.
Joi dimineaţă, imediat după ce a văzut că Antonio nu respira bine, românca a oprit un echipaj al poliţiei rutiere, care a însoţit apoi ambulanţa până la locul incidentului.
Sute de comentarii şi mesaje de susţinere au început să circule pe reţelele de socializare.
Citeşte continuarea: hotnews

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.