Trafic aglomerat la graniţe, de Paşti

2137

Zilele acestea vămile din judeţul Timiş şi Arad sunt luate cu asalt de românii care se întorc acasă pentru a petrece sărbătorile pascale în România. Efectivele Poliţiei de Frontieră au fost suplimentate şi toate arterele de control şi trecere sunt deschise.

Timpii de aşteptare sunt de câteva zeci de minute. Potrivit aplicaţiei on-line a Poliţiei de Frontieră, la Nădlac, pe autostrada care leagă România de Ungaria, se stă pentru control 20 de minute, acelaşi timp înregistrându-se şi la Cenad.

Poliţiştii de frontieră estimează că în aceste zile traficul prin vămile României va fi mai mare cu 60% faţă de cel înregistrat în mod normal. În prezent, peste 3.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, fiind dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum.

“Ca urmare a faptului că Sărbătorile Pascale readuc în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia şi rudele, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria, Bulgaria dar şi în cele de la graniţa cu R. Moldova se preconizează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport, fapt pentru care Poliţia de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient, operativ şi civilizat.

Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, în limita configuraţiei acestora. Este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare/ieşire şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor”, transmite Poliţia de Frontieră Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.