7.1 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024
Acasă Blog Pagina 934

Accident în Giroc! Viceprimarul comunei și un copil au ajuns la spital

0

Accident rutier, marți dimineața, în comuna Giroc. Două mașini s-au ciocnit și în urma impactului două persoane au fost transportate la spital. Este vorba despre viceprimarul localității și un copil.

Din primele infomații, se pare că un șofer a intrat pe un drum cu prioritate fără a se asigura corespunzător și a lovit mașina edilului. Copilul care a fost preluat de medici se afla în autoturismul conducătorului auto vinovat de producerea accidentului.

„Un bărbat de 38 de ani a condus un autoturism pe strada Timiș din Giroc, iar la intersecția cu strada Semenic a intrat în coliziune cu un bărbat de 41 de ani. În urma impactului, bărbatul de 41 de ani și o minoră, pasageră în autovehiculul condus de bărbatul de 38 de ani, au fost răniți și transportați la spital. A fost întocmit un dosar penal sub aapectul săvârșirii infeacțiunii de vătămare corporală din culpă, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurările producerii accidentului”, spun cei de la IPJ Timiș.

Medicii spun că ambele persoane sunt în afara oricărui pericol.

Vreme deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa, până joi după-amiază

0

În intervalul 11 ianuarie, ora 20:00 – 13 ianuarie, ora 18:00, va intra în vigoare o informare de vreme deosebit de rece şi ger, precum şi intensificări ale vântului, valabilă la nivelul întregii ţări.

Astfel, vremea va deveni deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa, la început în nord-vest şi centru, unde minimele vor fi cuprinse între -15 şi -10 grade, iar miercuri spre joi (12/13 ianuarie) în cea mai mare parte a ţării, în aşa fel încât valorile minime se vor situa, în general, între -18 şi -8 grade. Temperaturile maxime vor fi preponderent negative.

De asemenea, vântul va avea intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, cu viteze la rafală, în general de 50 – 55 km/h, mai ridicate pe Litoral, în noaptea de marţi spre miercuri (11/12 ianuarie) şi pe parcursul zilei de miercuri (12 ianuarie), dar în diminuare şi restrângere ca arie.

Restricţii în Arad, din cauza focarelor de gripă aviară din Ungaria

Comerţul de păsări şi carne de pasăre este interzis la Arad, fără control veterinar. Autorităţile întreprind măsuri speciale pentru prevenirea apariţiei gripei aviare, după ce în Ungaria au fost confirmare zeci de focare, dintre care unul aflat la doar 10 kilometri de graniţa de vest a României.

Virusul se poate transmite de la păsări la om, aşadar vor fi isntituite o serie de restricţii specifice. DSVSA informează că „˜noul val de gripă aviară înalt patogenă afectează majoritatea ţărilor din Comunitatea Europeană, în special Italia şi Ungaria. În ţara vecină sunt 59 de focare, unul dintre acestea la mai puţin de 10 km de graniţa de vest a României, în judeţul Bekes.

Zona de supraveghere include şase localităţi din judeţul Bihor.

Trei persoane rănite și circulație îngreunată, după un accident în Banat

0

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident pe drumul national 58, din Caraș-Severin. Două mașini s-au lovit între localitățile Brebu și Soceni.

Potrivit DRDP Timișoara, circulația se desfășoară doar pe o bandă și se estimează eliberarea drumului la ora 11:00. Autoritățile îi roagă pe șoferi să circule atent și să adapteze viteza la condițiile de drum.

Carosabilul este umed în mai multe zone din județ.

Irina, o fată de 13 ani, a dispărut de acasă. Sunați la 112 dacă o vedeți!

0

Polițiștii caută o fată de 13 ani care a dispărut din comuna Săcălaz, din Timiș. Irina Mistreanu a plecat de acasă, în 10 ianuarie, iar până în prezent nu a mai revenit.

Semnalmente: înălțime 1.40 m, 40 de kg., păr blond, ochi verzi. Îmbrăcăminte: pantaloni de culoare deschisă, palton gri-închis cu glugă îmblănită, iar în picioare purta adidași albi.

Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

Proiectul trenului de mare viteză, care va lega Reşiţa de Timisoara şi ulterior de Serbia, prinde contur

Proiectul trenului de mare viteză, care va lega Reşiţa de Timisoara şi ulterior de Serbia, prinde contur, la un an distanţă de la semnarea parteneriatului de colaborare între judeţele Caraş-Severin şi Timiş şi municipiile Reşiţa şi Timişoara.

Primarul Reşiţei, Ioan Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, primarul Timişoarei, Dominic Fritz şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, vor semna miercuri, 12 ianuarie, contractul cu SC Metroul SA, firma care va realiza documentatiile preliminare pentru noua cale ferată Reşiţa-Voiteni-Timişoara şi Timişoara-Stamora Moraviţa.

Contractul de servicii cuprinde: elaborarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate, întocmirea documentaţiei tehnice pentru achiziţie proiect tehnic şi execuţie, întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării proiectului în cadrul PNRR sau prin orice alt program de finanţare din ciclul financiar 2021-2027, anunţă Primăria Reşiţa. Valoarea totală a contractului este de 10.745.000 lei fără TVA.

Până când SC Metroul SA va proiecta noua cale ferată, autoritătile vor trebui să găsească şi sursele de finanţare pentru execuţie. Cel mai probabil proiectul va fi executat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Vă reamintim că în data de 1 decembrie 2020, municipiile Reşiţa şi Timişoara şi Consiliile Judeţene Caraş-Severin şi Timiş au semnat un acord de parteneriat pentru modernizarea căii ferate ce leagă Reşiţa, Timişoara şi Stamora Moraviţa.

Intervenții contra poleiului, la Timișoara

Noaptea trecută, autoritățile locale au intervenit pentru combaterea poleiului de pe străzile din Timișoara. Au ieșit pe teren zece utilaje, care au intervenit pe căile de intrare și ieșire din oraș, pe poduri, pasaje și străzi principale. S-a folosit o cantitate de 224 tone de material pe o suprafață de 2.243.676 metri pătrați.

Autoritățile vă amintesc că cetățenii, instituţiile publice, firmele, persoanele juridice şi asociaţiile de proprietari au obligația de a îndepărta zăpada şi gheața de pe trotuarele din faţa imobilelor şi a clădirilor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea, imediat după ninsoare. Aceștia au obligația și de a curăţa rigolele din faţa caselor sau magazinelor și de a îndepărta zăpada și gheața(țurțurii) de pe acoperişurile imobilelor, de pe burlane sau de atenţionare a pietonilor asupra pericolului iminent, prin marcarea corespunzătoare a perimetrului expus. Neîndeplinirea obligațiilor amintite anterior se sancționează contravențional.

Pentru a sesiza orice probleme legate de serviciile de deszăpezire de pe teritoriul orașului, cetățenii au la dispoziție următoarele numere de telefon: 0737.770.527, 0356/401051, 0356/401052, 0356/918 – dispecerate SC Brantner Servicii Ecologice SRL, disponibile non-stop.

De asemenea, acestea se pot anunța prin Biroul Salubrizare din cadrul primăriei, sunând la numărul de telefon 0256/408335 sau direct pe site-ul municipalității www.primariatm.ro, la secțiunea Sesizări/Străzi și trotuare.

Surpriză neplăcută, dis de dimineața! Avarie Colterm, timișoreni fără apă caldă

0

O nouă avarie la rețeaua de termoficare lasă timișorenii fără apă caldă. Problemele au apărut, luni, 10 ianuarie, dar reprezentații regiei le-au anunțat abia marți dimineața, când oamenii s-au trezit fără apă caldă.

Printr-un comunicat de presă, Colterm anunță că în 11 ianuarie, până la ora 16:00, consumatorii de pe trei străzi din oraș nu vor avea apă caldă.

Este vorba despre cei care locuiesc pe străzile: Orion, Mareșal Constantin Prezan și Martir Vasile Balmuș.

Proprietarii de mașini vechi ar putea primi bani să-și ducă mașinile la Remat, fără să fie obligați să-și ia altele noi

0

Proprietarii mașinilor vechi ar putea primi un bonus de la stat și de la autoritățile locale pentru a-și radia automobilele, fără să fie obligați să-și cumpere altele noi, așa cum se întâmplă în programul „Rabla”. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a spus la Digi24 că măsura ar putea intra în vigoare chiar din acest an.

Ministrul a spus că nu va fi introdusă nicio taxă nouă pentru mașinile poluante și nici nu cresc taxele locale pentru acestea. Pregătim un program Rabla mai eficient, care să vină în întâmpinarea cerințelor exprimate de producătorii, comercianții, importatorii de autoturisme și de către cetățeni”, a spus Barna.

Scopul este ca din circulație să fie scoase cât mai multe mașini poluante. România și-a asumat, în Planul Național de Redresare și Reziliență, să scoată din trafic 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani, până în 2026.

Rabla nu a făcut diferență între mașini mai vechi de 15 ani, mașinile cele mai poluante, sub Euro 3, și din acest punct de vedere va trebui să găsim soluții de eficientizare. Analiza se face în continuare”, a spus Tanczos Barna.

Ministrul a spus că va vorbi cu asociațiile de orașe, comune și consilii județene pentru a găsi modalități de colaborare între acestea și Fondul de Mediu, pentru a-i încuraja pe proprietarii de mașini vechi să renunțe la ele. Barna a spus că s-a inspirat după modelul implementat anul trecut în Sfântu Gheorghe, unde proprietarii de „rable” au primit un bonus de 3.000 de lei pentru a le lua de pe spațiul public și de a le casa.

Ministrul spune că un astfel de proiect ar putea fi implementat la nivel național, iar AFM ar asigura jumătate din sumă, iar cealaltă jumătate ar veni de la primării, „dacă au bani”.

La Rabla și Rabla Plus trebuie să cumperi o mașină. Aici autoritatea publică locală poate să spună: nu vreau să cumperi altă mașină. Dacă renunți la mașina ta și mergi cu bicicleta, cu mijloacele de transport în comun, cu orice altă alternativă, eu te bonusez, te ajut. Într-o colaborare cu ei, cred că putem găsi soluții foarte interesante”, a spus ministrul.

A murit președintele Parlamentului European

0

​David Sassoli, președintele Parlamentului European, în vârstă de 65 de ani, a decedat în această dimineață într-un spital din Aviano (nordul Italiei), unde era internat de mai bine de două săptămâni, a anunțat pe Twitter purtătorul său de cuvânt. Decesul a survenit după o „complicație gravă” legată de sistemul său imunitar.

„Președintele Parlamentului European, David Sassoli, s-a stins din viață la 1.15 a.m., pe 11 ianuarie, la spitalul din Aviano, Italia, unde a fost internat”, a anunțat purtătorul de cuvânt al său, Roberto Cuillo, pe Twitter. Sassoli mai fusese internat la Spitalul Civil din Strasbourg la mijlocul lunii septembrie 2021 din cauza unei pneumonii, dar starea sa s-a îmbunătățit ulterior.

Internat în spital acum două săptămâni
El a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală şi revenise recent la activitatea politică, când, la 26 decembrie, a fost din nou internat într-un spital italian pentru „complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar”, aminteşte EFE, citată de Agerpres. Acest lucru a fost făcut public abia luni, două săptămâni mai târziu, când purtătorul său de cuvânt a anunţat anularea tuturor evenimentelor sale publice.
Este pentru prima dată în istoria Parlamentului European când un preşedinte în exerciţiu a murit.