11.2 C
Timișoara
marți 14 mai 2024
Acasă Blog Pagina 741

Închiderea circulației

Serviciul Transport din cadrul primăriei anunță închidere temporară a traficului rutier pe un tronson de stradă centrală.

Comisia de Circulație de la nivelul municipiului Timișoara, întrunită în data de 28.04.2022, a avizat închiderea traficului rutier pe str. Acad. Alexandru Borza (fostă str.Trandafirilor), pe tronsonul cuprins între str. Silviu Bejan – str. Michelangelo, în perioada 29.04.2022 – 30.04.2022, în vederea organizării unui eveniment de strângere de fonduri destinate Societății Naționale de Cruce Roșie – Filiala Timișoara.

Declaraţii înaintea meciul cu Metaloglobus

Politehnica Timişoara primeşte sâmbătă, în runda a 6-a a play-out-ului Ligii 2, vizita celor de la Metaloglobus Bucureşti. Jocul contează din punctul de vedere al alb-violeţilor pentru pregătirea duelului de baraj, din luna mai, cu FC Braşov (locul 5 din grupa B).

„Din păcate sunt două jocuri (cu Metaloglobus şi la Iaşi) care nu mai contează decât ca mijloace de pregătire pentru dubla manşă cu Braşovul din barajul de menţinere în Liga 2. Este un prim joc, cel cu Metaloglobus, care este însă important, pentru că avem nevoie de un rezultat pozitiv, de o evoluţie bună, care să ne dea încredere, care să ne asigure liniştea pentru săptămânile următoare în a pregăti foarte bine jocurile cu Braşov”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.

„Urmează două jocuri în care noi sperăm să obţinem victorii pentru atmosfera echipei şi pentru meciul de baraj, care, din punctul meu de vedere, nu va fi uşor!”, a spus şi Cristian Bocşan, marcator în premieră pentru echipa noastră cu ocazia jocului de la Brăila. Întrebat despre cum se resimte supărarea suporterilor legată de situaţia actuală fundaşul central a răspuns: „Este foarte greu, nu suntem indiferenţi, dar aşa a fost situaţia… Prin jocurile noastre şi prin victorii şi ce putem face acum… ce a fost sperăm să uităm, şi pe viitor sperăm să câştigăm, să nu se mai ajungă la aceste lucruri”.

Despre faptul că portarul Rareş Murariu a fost titular în runda trecută după ce în iarnă a rămas în afara lotului, Nicu Croitoru a explicat că: „După turul de campionat s-a decis ca doar doi dintre portarii seniori să rămână pentru returul de campionat, ţinând seama că mai sunt puţine jocuri de disputat şi să completăm lotul cu un portar sau chiar doi din academie. Noi de fapt în programul de pregătire avem permanent doi portari juniori care vin şi se pregătesc cu echipa mare, îi pregătim pentru viitor… nu s-a ajuns la o înţelegere cu Murariu în iarnă, a rămas sub contract cu clubul, era plătit de club, şi atunci dacă tot s-a întâmplat lucrul acesta, ar fi fost păcat să-l lăsăm să se antreneze în afara lotului şi să nu-l reintegrăm în lot”.

Echipa noastră nu se va putea baza sigur pe Adrian Zaluschi (accidentare de lungă durată) pentru jocul de sâmbătă, în timp ce Alexandru Iamandache e incert după „o accidentare la antrenamentul de marţi, sperăm ca până la ora jocului să fie refăcut”. În schimb, portarul George Păduraru „de săptămâna aceasta a intrat în program normal cu echipa”.

Partida Politehnica Timişoara – Metaloglobus Bucureşti se dispută sâmbătă, de la ora 12:00, pe stadionul „Ştiinţa”, în etapa a VI-a a play-out-ului Ligii 2. Formaţia din Pantelimon se află pe locul 2 al grupei A, cu 33 de puncte, şase mai multe decât alb-violeţii. În sezonul regular alb-violeţii au fost depăşiţi cu 1-4 în deplasare.

Ministerul Agriculturii derulează activități de stimulare a ploilor în zonele secetoase

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat o nouă etapă a activității experimentale de creștere a precipitațiilor în zonele cu risc de secetă. Astfel, în perioada 26.04 – 15.05.2022 se va desfășura etapa 2022 a „Programului pentru creșterea/uniformizarea precipitațiilor în regiunile Banat, vestul Olteniei, sud-estul și nord-nord-estul României”.

„Efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai evidente în România. Avem zone în care cantitățile de precipitații sunt insuficiente și cauzează instalarea secetei, în timp ce în alte regiuni căderile de grindină pun în pericol munca fermierilor. Prin continuarea și extinderea programelor de combatere a fenomenelor meteo extreme ne propunem să creștem suprafața agricolă protejată. Aceste măsuri, alături de programul de reabilitare și extindere a sistemului de irigații și cel privind modernizarea sistemului de desecare, sunt menite să ofere fermierilor condiții cât mai bune pentru a continua să obțină producții la un nivel ridicat” a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.

Activitățile de creștere a precipitațiilor se vor derula, în această etapă, pe Aeroportul Internațional Craiova și pe Aeroportul Internațional Iași, în funcție de condițiile meteo-climatice din aceste regiuni. Acțiunea va începe în regiunea Moldovei, în zonele cu potențial agricol din județele Iași, Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați pe o suprafață totală de aproximativ 2 milioane ha, și va continua în zilele următoare în regiunile Munteniei și Olteniei, în zonele cu potențial agricol din județele Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj și Mehedinți pe o suprafață de aproximativ 1,8 milioane ha.

Această activitate se efectuează utilizând metoda aviației, iar intervențiile active în atmosferă pentru stimularea precipitațiilor se vor face utilizând torțe pirotehnice și cartușe ejectabile, ambele glaciogene și higroscopice. Aeronavele utilizate în acest experiment sunt de tipul Beechcraft King Air C90, echipate și omologate pentru activități de intervenții active în atmosferă, dotate cu două casete cu 96 de cartușe ejectabile pe casetă de tip – Loza 30 (cu iodură de argint -AgI sau clorură de calciu- CaCl2) și două sisteme acroșate pe aripi de torțe pirotehnice neejectabile având 36 de cartușe pe fiecare sistem, de tip Loza 150 (cu iodură de argint -AgI sau clorură de calciu- CaCl2). Cartușele pot fi utilizate în stimularea precipitațiilor din norii reci și calzi, în funcție de condițiile meteorologice.

Datele despre evoluția vremii sunt furnizate de Administrația Națională de Meteorologie, prin radarele de la Bârnova și Craiova, ce deservesc cele două areale de interes pentru acest experiment.

Primăvara aceasta, lasă-te inspirată de culorile şi ţesăturile pieselor vestimentare din colecţia Depot 96, noul magazin dedicat femeilor din Iulius Town Timişoara!

Culori vii, modele originale şi elegante, ţesături calitative, piese vestimentare atemporale fabricate în România. Acestea sunt caracteristicile Depot 96, brand românesc de fashion care a deschis, de curând, un magazin la etajul 1 al Iulius Mall din ansamblul mixt Iulius Town Timişoara.

Depot 96 se adresează, în special, femeilor mature, active şi încrezătoare, care apreciază ținutele casual, simple, comode şi rafinate, ce le pun în evidență trăsăturile și feminitatea, fiind pregătite, astfel, pentru orice ocazie de-a lungul zilei.

Primăvara aceasta, Depot 96 le invită pe femei să se lase inspirate de culorile și țesăturile din colecția de sezon, care include rochii, bluze, fuste, pantaloni şi jachete, în tonuri vii şi modele încântătoare. Lila, verde, galben, roşu, roz ciclam, roşu corai, albastru, bej, alb şi elegantul negru compun cromatica în care sunt disponibile piesele vestimentare, ce se remarcă şi prin versatilitatea lor. Viscoză, in, bumbac, mătase şi cupro sunt materiale care dau viaţă noii colecţii. Pentru ca hainele Depot 96 să avantajeze orice siluetă și să rămână relevante indiferent de perioadă, croiul este feminin și lejer, adesea cu detalii clasice.

Povestea Depot 96 a început în 2011, la Bucureşti, cu un atelier propriu de producție, iar în primăvara anului următor s-a continuat cu dezvoltarea unei linii de producție de piese tricotate.

Brandul românesc este preocupat de realizarea de îmbrăcăminte cu viață lungă, concentrându-se pe materiale de calitate şi croiuri versatile, astfel încât hainele de la Depot 96 să devină piese atemporale în garderoba femeii moderne. În acest sens, se remarcă bluzele sau rochiile reversibile, care pot fi purtate în partea din faţă fie cu decolteul adânc, fie cu decolteul rotund, în funcție de preferințele fiecărei cliente.

Pe lângă magazinul din Iulius Mall Timişoara, Depot 96 deţine alte 7 locaţii, dintre care 6 în Bucureşti şi unul în Craiova.

Mai are Banatul resurse naturale de gaz în subsol? Experții au oferit răspunsul așteptat de mulți timișeni

Există interes pentru noi explorări de gaze naturale, în Timiș, însă potențialul este scăzut. Afirmația aparține prefectului de Timiș, Mihai Ritivoiu.

În acest moment, în Timiș sunt 25 de perimetre unde sunt exploatate hidrocarburi, mai precizează Mihai Ritivoiu.

Vă reamintim, dacă timp timp de 40 de ani, localități precum Banloc, Voiteg, Deta, Denta și Stamora-Moraviţa au fost alimentate cu gaze extrase din zona Foeni-Partoş-Moraviţa, acum un an și jumătate, OMV-Petrom a oprit extragerea, pentru că nu a mai găsit resurse.

Audio aici: http://www.radiotimisoara.ro/2022/04/27/potential-redus-de-exploatare-a-gazelor-naturale-in-timis/

 

Camera de Comerț și Industrie a României susține noul proiect de lege al camerelor de comerț din România

În data de 27 aprilie a.c., Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat conferința de presă cu tema „Noul Proiect de lege al Camerelor de Comerț din România – Catalogul Firmelor – promovare și internaţionalizare a companiilor românești”, având în vedere necesitatea actualizării Legii 335/2007 și importanța acesteia pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România.

Una dintre modificările cuprinse în proiectul de lege are în vedere includerea tuturor antreprenorilor din România într-un catalog al firmelor cu scopul de a genera vizibilitate şi oportunităţi reale de promovare şi internaţionalizare, atât în mediul fizic cât şi în cel virtual – mai competitiv şi liber de barierele fizice şi geografice, gestionat de către camerele de comerţ, conform unor modele consacrate, testate şi valorificate corespunzător, la nivel european.

„Prin realizarea acestui catalog al firmelor ne propunem să realizăm o promovare reală a mediului de afaceri, cu cifre adevărate și, mai ales, cu identificarea exactă a domeniului de activitate de unde se realizează profit. Contribuția firmelor nu reprezintă o taxă. Este modul prin care mediul de afaceri se poate autopromova (…..). Trebuie să realizăm promovarea de investiții în România, în fiecare județ, acolo unde există o cameră de comerț, iar acest lucru costă. Sistemul Cameral din România nu se finanțează din bani de la bugetul de stat, ajungând în 2022 cel mai subfinanțat sistem cameral din Europa. Este momentul în care autoritățile trebuie să aleagă între dispariția camerelor de comerț din România sau redefinirea acestora ca instituții puternice care să atragă companiile într-un sistem competitiv și performant”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

De asemenea, CCIR susține certificarea de către camerele de comerţ a competenţelor administratorilor din cadrul companiilor, echivalentul deținerii unui paşaport de încredere, cu valabilitate pe plan global, în mediul fizic şi în cel online. Scopul introducerii acestui certificat de competență este de a creşte calitatea actului comercial, de a responsabiliza agenţii economici şi de a contribui la îmbunătăţirea şi dinamizarea activităţii economice. Certificarea de către camerele de comerț a competențelor administratorilor va consolida circuitul unor afaceri oneste și predictibile și va aduce valoare adăugată atât pentru stat cât și pentru antreprenori, în relațiile de afaceri pe care aceștia le dezvoltă. Concret, emiterea unui certificat de competență va echivala cu deținerea unui pașaport de încredere, cu valabilitate pe plan global, în mediul fizic și în cel online.

Un alt aspect abordat în proiectul de lege se referă la necesitatea relansării învățământului profesional dual prin realizarea unui proiect specific comun, în măsură să reflecte conjugarea tuturor acțiunilor factorilor și actorilor implicați, și care să fie orientat, cu prioritate, către pregătirea și gestionarea forței de muncă și adaptarea corespunzătoare a calificărilor la nevoile economiei reale. Obiectivul prioritar al camerelor de comerț este de a consolida sistemul educațional românesc, prin aprofundarea și valorizarea parteneriatului cu autoritățile publice cu responsabilități în implementarea sistemului de învățământ profesional dual, la nivel local, regional și național, pentru asigurarea cadrului necesar dezvoltării resursei umane conform cerințelor pieței muncii.

Totodată, CCIR propune o reglementare care privește relansarea diplomației economice și modalitățile de gestionare a situației camerelor bilaterale, având ca rezultat urmărit dezvoltarea și eficientizarea relațiilor economice interstatale din perspectiva dezvoltării internaționalizării mediului de afaceri, atragerea şi valorificarea investițiilor străine directe în România și, implicit, reducerea deficitului comercial.

Având în vedere cele prezentate, CCIA Timiș se raliază punctului de vedere exprimat de Camera Națională privind rolul important al camerelor de comerț în reprezentarea și promovarea intereselor mediului de afaceri românesc. „Astăzi, CCIR și Camerele județene sunt pregătite mai mult ca oricând să își asume și, în egală măsură, să li se recunoască în mod oficial rolul de interfață a mediului de afaceri în raport cu autoritățile prin descentralizarea unor atribuții din domenii specifice ale zonei publice, pe modelul altor state europene, vizând preluarea de către rețeaua camerală a sarcinilor referitoare la dezvoltarea și internaționalizarea afacerilor”, se arată în Expunerea de Motive pentru modificarea Legii 335/2007 a Camerelor de Comerț și Industrie din România, cu modificările și completările ulterioare.

Unul dintre cei mai importanți impresari din lumea fotbalului a murit la 54 de ani

Mino Raiola, unul dintre cei mai influenţi agenţi de jucători din lumea fotbalului, a murit joi la vârsta de 54 de ani, informează Marca.

În luna ianuarie a acestui an, Gazzetta dello Sport anunța că Raiola a fost operat la spitalul San Raffaele din Milano. Potrivit presei din Italia, acesta avea o boală la plămâni, care s-a agravat după ce a fost infectat cu Covid-19.

Crescut în Ţările de Jos, unde familia sa a emigrat în anii 1960 din regiunea Campania pentru a deschide o pizzerie, Raiola nu s-a ocupat niciodată cu pregătirea pizzei, ci a intrat imediat în lumea fotbalului.

După ce a început să lucreze la centrul de juniori al clubului Haarlem, a fost agentul unor jucători olandezi, pentru a deveni unul dintre cei mai puternici şi carismatici impresari din lume. Printre fotbaliştii reprezentaţi de Raiola se numărau vedete ca Zlatan Ibrahimovic, Erling Haaland, Gianluigi Donnarumma, Paul Pogba, Marco Verratti şi Matthijs de Ligt.

Forbes spunea în 2020 că averea lui Raiola se ridica undeva la 84,7 milioane de dolari. El avea în desfășurare contracte în valoare de aproape 850 de milioane de dolari.

Fără frică de Dumnezeu! Polițiștii timișoreni caută un hoț care a furat din capela unui spital

0

Polițiștii din Timișoara caută un bărbat care a sustras unei femei portofelul cu documente personale, 200 lei și telefonul mobil, din incinta capelei Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”.

Incidenul s-a întâmplat joi dimineața, în timp ce femeia se ruga. Și-a lăsat poșeta mai departe de ea, iar bărbatul a profit de ocazie. După ce a luat tot ce a putut din geantă s-a făcut nevăzut. Preotul capelei a publicat pe Facebook imaginile de pe camerele de supraveghere.

„Astăzi, din capela cu hramul Sfântul Mina din curtea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie din Timișoara, în jurul orelor 16:31, acest individ a furat din poșeta unei credincioase un telefon și portofelul cu acte și bani. Dacă între timp cunoașteți pe acest individ, vă rugăm să ne ajutați să îl identificăm”, a scris preotul pe rețeaua de socializare.

Dacă îl recunoașteți, sunați la 112 sau mergeți la cea mai apropiată secție de Poliție.

Care sunt și cum ne putem debarasa legal de deșeurile periculoase

0

În perioada 02-31 mai 2022 RETIM și ADID Timiș organizează o nouă campanie prin care se colectează  gratuit deșeuri periculoase din menajer. Aveți mare grijă cum gestionați aceste deșeuri pentru  că dacă acestea sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrați-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar în spații special amenajate și la operatori autorizați.

Astfel, în perioada 02-31 mai 2022 se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase din menajer în Zona 1 rural a judeţului Timiş. Sunt incluse localitățile Bucovăț, Parța, Variaș, Sânandrei, Săcălaz, Șandra, Iecea Mare, Mașloc, Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu Nou.

CINE poate preda deşeuri periculoase din menajer

Cetățenii din localităţie menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile periculoase din menajer în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii

DEŞEURILE PERICULOASE din menajer sunt:

  • ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase
  • ambalaje metalice care conţin o matrică poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte),
  • materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase
  • vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase
  • baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii
  • solvenţi, acizi, alcali
  • uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile
  • detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase
  • deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase,
  • pesticide
  • deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri : reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale,voluminoase
    • ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase
    • ambalaje metalice care conţin o matrică poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte),
    • materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase
    • vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase
    • baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii
    • solvenţi, acizi, alcali
    • uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile
    • detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase
    • deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase,
    • pesticide
    • deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)Astfel, în perioada 02-31 mai 2022 se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase din menajer în Zona 1 rural a judeţului Timiş. Sunt incluse localitățile Bucovăț, Parța, Variaș, Sânandrei, Săcălaz, Șandra, Iecea Mare, Mașloc, Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu Nou.

      CINE poate preda deşeuri periculoase din menajer

      Cetățenii din localităţie menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile periculoase din menajer în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

      CE se poate preda în cadrul acestei campanii

      DEŞEURILE PERICULOASE din menajer sunt:

    CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

    • NU se preiau alte categorii de deșeuri : reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale,voluminoase
    • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)

În pline restricții de circulație s-a produs un accident pe Stan Vidrighin. Traficul este infernal

0

Cu restricții de circulație și în plin șantier, joi, pe Calea Stan Vidrighin a avut loc un accident rutier care a perturbat și mai mult circulația.

Un tânăr de 21 de ani mergea spre Bulevardul Eroilor de la Tisa, iar după intersecția cu Bulevardul Constructorilor a pătrus pe contrasens și s-a lovit de un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani. În urma impactului, o femeie de 37 de ani, pasageră în mașina șoferului vinovat, a fost lovită și a fost transportată la spital. Traficul a fost dat peste cap.

Șoferii se plâng că se înaintează extrem de greu, mai sunt și camioane pe șosea, și fac recomandări de ocolire a zonei.