”Toată viaţa mea a fost numai coşmar, numai durere” – Mesajul studentei care s-a legat la ochi și s-a aruncat în gol

1107

O tânără de 22 de ani de la Facultatea de Biologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi riscă să rămână paralizată după ce s-a aruncat de la etajul III al unui cămin studenţesc, în tentativa de a se sinucide. Fata a lăsat şi un bilet de adio.

Tânăra este studentă în primul an de master şi era cazată în Căminul C 6 al Universităţiii „Alexandru Ioan Cuza”. În seara zilei de 1 martie, fata s-a aruncat de la etajul III al căminului, în urma impactului suferind traumatisme grave la coloană şi un picior. Acum se află internată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Victima a fost găsită de medici inconştientă şi legată la ochi cu o eşarfă. Deşi în primă fază s-a luat în calcul varianta unui joc, după ce au găsit un aparent bilet de adio reprezentanţii universităţii şi-au dat seama că ar putea fi vorba de o tentativă de suicid.

Potrivit „Ziarului de Iaşi”, în seara de 1 martie, fata s-a întors în camera sa de cămin, în care se afla singură în acel moment. Cu un bilet de adio în geantă, tânăra a mers în baia de la etajul IV pentru a se arunca, însă acolo erau mai multe tinere aşa că studenta a renunţat şi a mers la etajul inferior.

Nu a mai luat cu ea şi geanta în care se afla biletul, bunul fiind găsit de alte studente, după ce victima s-a aruncat de la etaj. În biletul de adio ajuns la reprezentanţiii universităţii, potrivit sursei citate, tânăra ar fi mulţumit mai multor persoane apropiate, printre care rude şi iubitului ei, dar ar fi menţionat şi că sunt„oameni pentru care nu am niciun respect şi îi urăsc“.

„Să mă plângă şi alţii cât am plâns eu, toată viaţa mea a fost numai coşmar, numai durere“, ar mai fi scris fata, conform Ziarul de Iaşi.

Pe 28 februarie, cu o zi înainte de a se arunca de la etajul III al căminului studenţesc C 6, tânăra a postat un mesaj public pe Facebook, adresat iubitului ei.

„Ce este iubirea? Iubirea însemnă dăruire, grijă, răbdare, altruism, dragoste, respect, încurajare, timp petrecut împreună care nu se mai întoarce, dedicare şi amintiri împreună ce nu vor fi uitate nicicând! Iubirea e atunci când ştii că aparţii cuiva, e atunci când îţi ţii partenerul în braţe noaptea şi îl înveleşti! E ca atunci când uzi cu grijă o plantă pentru a creste mare şi te bucuri când vezi că înfloreşte, iubirea însemnă dragoste şi grija necontenită pentru iubitul(a) ta sau pentru copilul tău chiar dacă se află la kilometri distanţă. Însemnă să îi fii alături persoanei dragi la bine şi la greu, chiar şi atunci când persoana de lângă tine face greşeli, căci atunci are cea mai mare nevoie de tine! Însemnă să renunţi la orgoliu tau uneori pentru fericirea persoanei dragi, să renunţi la unele vise sau experienţe pe care le-ai putea trăi pentru experienţe foarte frumoase la timpul potrivit alături de cei care contează şi care ţi-au fost mereu alături (partener/a, părinţi, copii, fraţi, prieteni adevăraţi), însemnă să rădeti şi să plângeţi împreună, să luptaţi împreună! Se consolidează în timp cu multa afecţiune şi rabdare, e mai mult decât un sentiment, e un mod de a trăi! Iubirea pentru fiecare are alt nume, pentru mine: A.G. (cenzurarea numelui aparţine redacţiei)”, a scris fata, pe Facebook, fără avea o reacţie publică de la iubitul său.

sursa – adevarul.ro

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Anisoara Erdei Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.