Timișorela săptămânii

88

Elisabetin

 

Mai nimic despre Romy,

mai mult despre Alain —

Timișoarei, când pomii-i

numărasem din tren

 

coborând și-mi păreau,

noaptea, spre Tinereții,

împreună un sau

între vieți și-ale vieții —

 

nu știam, fiind cănii

amintirile-mi-pete,

cât să-mi zic: „Fiindcă mi-i

numai foame și sete!”.

 

Teatrul doar, de Păpuși,

căutam și, mai sus,

o fereastră ce nu-și

uda floarea că nu-s

 

nici măcar în Sinaia,

dacă-n „8”, de la gară,

mă urcasem cu claia

mea de vise de vară,

 

și, trecând de Maria,

ca Luigi de Irma

un pumnal din chiria

Beau-Rivage, după firma-i

 

de hotel genevez

cu ieșire la moarte,

într-un ultim amiez

și așa mai departe —

 

pentru Sissi, așa —,

mă pierdusem puțin

prin orașul cu ea,

nu cu Franz, Iosefin.

 

Iar în Marschall, palatul,

promiteam să mă tund,

fiindc-o luasem de-a latul,

pe un splai fără fund,

 

rătăcindu-mi adresa

lângă Flavia, dar

cu de Sztára, contesa,

într-un drept buzunar

 

al sclipirii de-apoi,

precum Poarta frumoasă-n

Piața Plevnei, la 2,

fără Szilárd acasă.

 

Iar la Johann, păunii,

printre bufnițe, -n front,

peste drum, drumul lunii,

Jakob Klein c-un discont:

 

o vioară în mâini

de femeie în loja

câtor glasuri de câini

arătând Gheorghe Doja,

 

spre Capela Mariei,

unde Mühle o roză —

ca, pe fața hârtiei

de ziar, într-o poză,

 

Romy, -n Sissi, rotund ghe-

lir al morții ce-a fost —

se făcea, din Die Junge…,

că uita  pe de rost.

 

Eram 1 rescris i,

prima oară cu glanț,

mult mai mult pentru Sissi,

mai deloc pentru Franț.

LĂSAȚI UN MESAJ