Decizie-bombă a guvernului! Ce se schimbă esențial într-un domeniu foarte important

110

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a pregătit un proiect care modifică radical regulamentul privind recepția construcțiilor. În noua variantă, românii sunt forțați și mai mult să încalce legea.

Reprezentanţii ministerului au constatat că membrii comisiei de recepţie a construcţiilor din România, care nu erau specialişti în domeniul respectiv, îşi exprimau opiniile faţă de lucrările executate fără a avea competenţe referitor la specificul lucrărilor executate. Pentru a evita ca un membru al comisiei să se pronunţe pe un domeniu pe care nu are competenţe s-a modificat regulamentul în sensul în care fiecare membru trebuie să se exprime în limita competenţelor sale. Chiar dacă este o modificare necesară, aceasta va îngreuna şi mai mult recepţia construcţiilor, în special în localităţile mici.

Noul regulament vine după ce revista Capital a atras atenţia, în cadrul campaniei România Blocată, că statul obligă investitorii să construiască ilegal.

Concret, un român care vrea să construiască legal o casă cu etaj are nevoie, pe lângă muncitori, de următorii specialişti: proiectant arhitectură, proiectant structură, proiectant instalaţii, verificatori de proiecte pe cele trei domenii, uneori expert tehnic, auditor energetic, apoi, în execuţie, diriginte de şantier, responsabil tehnic cu execuţia, şef de şantier, responsabil cu controlul calităţii şi, peste toţi, un inspector de la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC). În plus, mai sunt ceruţi responsabili cu protecţia muncii şi responsabili cu prevenirea şi stingerea incendiilor.

De unde specialişti

În România există 81 de responsabili tehnici cu execuţia instalaţiilor electrice autorizaţi. Mai clar, în 20 judeţe nu există niciun astfel de specialist, în alte nouă există câte unu, în timp ce în Bucureşti sunt grupaţi o treime dintre ei.

Numărul responsabililor cu instalaţiile termice, sanitare şi de ventilaţie/climatizare este şi mai mic, respectiv 68 de persoane, dintre care un sfert în Bucureşti. Şi în cazul acestei specialităţi, jumătate din judeţele ţării sunt neacoperite, iar în opt dintre ele este câte o singură persoană autorizată. Aceşti specialişti ar trebui să verifice anual zeci de mii de şantiere la nivel naţional.

Lucrurile nu stau mai bine nici în cazul disciplinelor care, în aparenţă, au suficienţi oameni pregătiţi. În evidenţele ISC figurează 14.788 de diriginţi de şantier autorizaţi, însă şeful reprezentanţei lor profesionale spune că doar aproximativ 1.700 practică efectiv această meserie.

Citește continuarea pe capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.