Timişoara: Au fost reluate operaţiile pe cord la copii, după 20 de ani de pauză | VIDEO

227

Compartimentul de Chirurgie Cardiacă Pediatrică de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara a devenit funcţional după o pauză de aproape 20 de ani, iar primele două intervenţii pe inimă au avut loc deja, pacienţi fiind o fetiţă de 7 ani şi un băieţel de 8 ani.

Cele două operaţii au fost făcute de un medic venit din Italia, de la Clinica San Donato, care a oferit asistenţă doctorilor din Timişoara, pentru amenajarea, dotarea compartimentului şi specializarea personalului medical.
Primii pacienţi sunt din Timişoara şi sufereau de malformaţii congenitale la inimă. Operaţiile făcute de echipa condusă de medicul italian au durat câteva ore fiecare. „Vorbim de un defect septal interatrial, un orificiu între atriul stâng şi atriul drept. Şi atunci sângele trece din partea stânga în partea dreaptă.  Este din cadrul malformaţiilor congenitale simple. Este o zi măreaţă pentru noi că se face pentru prima dată la noi, la Timişoara, operaţie la congenitali”, a declarat medicul Marian Gaşpar, chirurg cardiac la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara.
Pentru realizarea unor asemenea intervenţii chirurgicale, a fost amenajată o sală specială de operaţii, în care se folosesc echipamente de ultimă generaţie. Aceasta este dotată cu cea mai nouă tehnologie, cu lămpi moderne şi camere video care transmit intervenţiile live pe monitoare, cu aparate de anestezie şi patru pompe de circulaţie extracorporală.
Pregătirile pentru reînceperea operaţiilor de chirurgie cardiacă pediatrică au durat aproape trei ani, timp în care au fost realizate amenajările, iar medicii au fost pregătiţi în clinici din Italia, dar şi din România, la Târgu Mureş şi Bucureşti.
În noua secţie lucrează 22 de medici, asistente şi infirmiere. Operaţiile vor fi realizate de trei medici specializaţi în chirurgia cardiacă pediatrică.
Mai multe detalii, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.