13 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

„Teatru surd”, la Timișoara

Asociaţia Solidart, care promovează conceptul de incluziune socială prin artă, lansează proiectul „Teatru surd”.

Este primul proiect de acest fel din Timişoara, care le oferă tinerilor cu deficienţe de auz posibilitatea de a juca pe scenă, iar iubitorilor de teatru din oraş, ocazia de a descoperi poveşti fascinante ale acestor artişti. Proiectul este finanţat prin programul Timotion.

Spectacolul din cadrul proiectului, „La început a fost tăcere”, va fi organizat în toamna acestui an, la Teatrul Basca, sub auspiciile căruia se desfăşoară activitatea Asociaţiei Solidart.

Organizatorii îi vor cunoaşte, mai întâi, pe actori, 10 tineri din cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Constantin Pufan” Timişoara şi de la Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu”. Le vor afla poveştile, iar dramaturgul Andrei Ursu va susţine câteva ateliere de teatru şi de storytelling cu cei care vor deveni actori în spectacol, apoi va scrie piesa de teatru. Regizor va fi Ana-Maria Ursu. Spectacolul va avea trei reprezentanţii.

Organizatorii Timotion, eveniment umanitar cu implicarea alergătorilor şi pasionaţilor de mers cu bicicleta, au inclus proiectul pe lista beneficiarilor la ediţia 2021.

Suma necesară pentru organizarea spectacolului ‘La început a fost tăcere’ este de 18.240 de lei, iar persoanele care doresc să ajute se pot înscrie în calitate de campioni sau participanţi la curse, până în 16 mai.
Sursa: Radio Timisoara

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Fabuloasele mașini de epocă se întorc în centrul Timișoarei

Retroparada primăverii, se desfășoară din nou la Timișoara la final de săptămână. Curioșii pot admira, începând de sâmbătă, 20 aprilie, automobile de epocă în...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :