Consilierul local Ilie Sîrbu atrage atenția asupra unei situații grave privind administrarea patrimoniului Municipiului Timișoara, după ce Primăria Municipiului Timișoara a recunoscut oficial, într-un răspuns transmis subsemnatului, că imobilul situat pe strada Protopop George Dragomir nr. 3 se află într-o situație juridică neclarificată, deși asupra acestuia a fost adoptată HCL nr. 442/2024.
Potrivit răspunsului oficial transmis de Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate UAT, Primăria afirmă că nu poate încheia contractul avut în vedere prin hotărârea Consiliului Local până la finalizarea procedurilor privind ieșirea din indiviziune. Executivul invocă existența unui „regim juridic incert”, precum și recomandările Camerei de Conturi privind evitarea valorificării bunurilor aflate în litigiu sau cu situație juridică neclară.
În același răspuns, Primăria arată că prin Dispoziția Primarului nr. 390/16.03.2022 a fost pusă în aplicare Sentința civilă nr. 1032/21.10.2020 a Tribunalului Timiș, prin care o parte din imobil a fost restituită în natură numiților Schwengler Alexandra și Martin Friedrich, în cote de 5/24 fiecare.
Cu toate acestea, în anul 2024 a fost promovat și adoptat HCL nr. 442/2024 privind repartizarea și valorificarea unor spații din același imobil, fără ca situația juridică să fie clarificată integral.
Mai mult, în cadrul HCL-ului apare explicit cazul doamnei Manolea Anamaria Loredana, pentru care s-a aprobat:
„Ap. 8 (fost 8 și 8A) către Manolea Anamaria Loredana, conform sentințelor emise de Judecătoria Timișoara și Curtea de Apel Timișoara.”
același timp, în același imobil au fost aprobate și alte măsuri administrative, inclusiv extinderi de spațiu locativ, cum este cazul familiei Sebeșan, pentru care HCL-ul prevede:
„Ap. 12 din str. Protopop George Dragomir nr. 3 (…) ca extindere către Sebeșan Dan Emil.”
Aceste aspecte ridică o întrebare fundamentală – Dacă regimul juridic al imobilului era suficient de clar pentru aprobarea unor repartizări, prelungiri și extinderi de contracte, inclusiv în cazul doamnei Manolea Anamaria Loredana, de ce aceeași situație juridică este invocată ulterior ca impediment administrativ?
Nu pot exista două interpretări administrative diferite pentru același imobil, în funcție de persoană sau de context. Ori imobilul putea fi administrat și valorificat legal pentru toți, ori nu putea face obiectul unor hotărâri administrative până la clarificarea completă a situației juridice.
Această contradicție ridică suspiciuni legitime privind:
-aplicarea selectivă a regulilor administrative;
-lipsa unor criterii unitare;
-posibile disfuncționalități în circuitul juridic și patrimonial al Primăriei;
-modul în care au fost acordate avizele și aprobările administrative;
-precum și corecta informare a Consiliului Local înaintea adoptării hotărârii.
„În acest context, consider că executivul Primăriei are obligația publică de a explica:
-cum a fost posibilă promovarea HCL nr. 442/2024 în aceste condiții;
-cine a verificat situația juridică a imobilului;
-de ce Consiliul Local nu a fost informat complet asupra existenței indiviziunii și a problemelor juridice;
-în baza căror criterii unor persoane li s-au aprobat repartizări, prelungiri sau extinderi, iar în alte cazuri se invocă imposibilitatea juridică;
-dacă există avize juridice interne care justifică această diferență de tratament administrativ.
Consiliul Local nu poate deveni o instituție care votează formal proiecte fără a primi toate informațiile relevante privind situația juridică reală a bunurilor municipiului. Respectul față de patrimoniul public și față de actul administrativ presupune transparență, coerență și responsabilitate.
În calitate de consilier local, voi continua să solicit:
-transparență totală privind situația juridică a patrimoniului municipiului;
-clarificarea modului în care sunt promovate proiectele de hotărâre;
-comunicarea tuturor documentelor și avizelor juridice relevante;
-verificarea aplicării unitare a actelor administrative pentru toți cetățenii aflați în situații similare.
Patrimoniul Municipiului Timișoara nu poate fi administrat prin ambiguități, contradicții sau aplicarea diferită a regulilor de la un caz la altul.”
Ilie Sîrbu
Consilier Local al Municipiului Timișoara
Grupul AUR






