Taxă pentru părinții care vor să stea alături de copiii internați la un spital din România

945

Măsură aberantă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Conducerea unității spitalicești a introdus o taxă de 10 lei pentru aparținătorii copiilor de peste 3 ani care stau cu micuții pe perioada internării.

Taxa de 10 lei pe care trebuie să o plătească părinţii sau o rudă care stă cu copilul minor pe perioada internării este pentru cazare, în aceşti bani nefiind inclusă mâncarea.

În lipsa aparţinătorilor, copiii rămân în grija personalului specializat din spital.

„Taxa a fost introdusă cu data de 1 decembrie 2018. Este o taxă stabilită în conformitate cu normele la contractul cadru şi se referă doar la serviciile de cazare”, a declarat pentru presa locală Cătălin Vinescu, director finanţe.

Părinţii sunt revoltaţi de această măsură.

„Nu sunt de acord cu această taxă pentru un copil micuţ. Cel puţin până la o vârstă de 10 – 11 ani nu mi se pare ok să impui taxă. Pentru un bunic, de exemplu, care trăieşte din pensie, e o sumă importantă”, a declarat un părinte.

Reprezentanţii Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu ar fi luat această decizie pentru a creşte bugetul unităţii spitaliceşti.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.