6.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Tatăl care și-a violat ambele fiice minore timp de 6 ani, condamnat la 12 ani de închisoare

Un bărbat din Ploieşti, acuzat că şi-a violat ambele fiice minore ani de zile, a fost condamnat la 12 ani de închisoare şi la plata unor daune în valoare de 40.000 de euro către victimele sale.

Individul a fost arestat încă din aprilie 2019, iar acum urmează să fie transferat într-un penitenciar pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti în mai 2019, sub acuzaţiile de viol în formă continuată. Victimele sale au fost chiar cele două fiice, minore, în prezent eleve de liceu.

Potrivit anchetatorilor, M.G.S. şi-a agresat sexual una dintre fete timp de şase ani, în perioada 2012-2019, iar pe cea de-a doua fiică în anul 2015. Povestea a ieşit la iveală atunci când una dintre fete i-a mărturisit mamei coşmarul prin care a trecut atât amar de vreme. Mama a anunţat Poliţia.

Potrivit ordonanţei de reţinere, procurorii au reţinut că în cazul uneia dintre fete a fost vorba despre „un minim de 15 acte materiale referitoare la raport sexual normal, două acte materiale referitoare la raportul sexual anal şi necuantificabile însă cu o frecvenţă ridicată referitoare la raport sexual oral“.

M.G.S. a fost arestat preventiv în data de 19 aprilie 2019 şi a rămas în spatele gratiilor până în prezent. Judecătoria Ploieşti l-a condamnat pe fond la 12 ani de închisoare. În plus, bărbatul va tebui să plătească fetelor câte 20.000 de euro daune morale, iar după ce va ispăşi pedeapsa nu va mai avea voie să ia legătura cu ele timp ce cinci ani.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :