Tarom, transportator oficial pentru Timişoara 2021, şi-a deschis stand la Iulius Mall

460
Luni, 1 octombrie, a avut loc semnarea Acordului de parteneriat între Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 și Compania Tarom. Parteneriatul a fost semnat, din partea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, de către Simona Neumann, iar din partea Companiei Tarom, de către directorul Wolff Werner-Wilhelm.
Agenţia Tarom are, așadar, din luna octombrie, stand deschis la Iulius Mall (lângă intrarea în supermarketul Auchan si magazinul C&A).
După cum a anunţat însuşi directorul companiei, începând de anul viitor timişorenii vor putea zbura cu avioanele Tarom spre Constanța, Atena și chiar Veneția. Odată cu semnarea acestui parteneriat, dar şi cu deschiderea agenţiei, compania Tarom va conecta de fapt Timișoara și de alte destinații externe.
“Pentru Timișoara, de anul viitor, odată cu programul de vară, începând din aprilie, o să conectăm și Constanța de Timișoara, dar de altfel vom merge și la Atena și chiar Veneția”, a spus directorul Tarom, Wolff Werner-Wilhelm.
De puţin timp, compania a reuşit să se ridice de la sol, acest an fiind unul început pe plus la Tarom.
Prin Tarom, orașul de pe Bega era conectat până acum doar cu București. De aceea se doreşte conectarea companiei şi cu alte destinaţii.
“Sunt niște puncte care sunt importante. Vă spun doar aceste destinații, pentru că fiecare destinație pe care dorim să o conectăm depinde de niște avioane. Suntem în cursul unei schimbări de flotă și dacă totul merge bine, anul acesta vom încheia un proiect foarte mare și vom veni cu o surpriză foarte plăcută pentru toată România și ne vom schimba, de fapt, și modul de operare. Și vom fi prezenți și în Timișoara, dar și în Sibiu, și în Cluj, și în Oradea din mai multe puncte de vedere, chiar și sub o formă organizațională”, a mai spus directorul Tarom, Wolff Werner-Wilhem.
Deschiderea noii agenţii de la Iulius Mall aduce compania Tarom mai aproape de un public fluent şi la îndemâna pasagerilor care doresc să folosească avioanele companiei.
Prin semnarea acestui acord de parteneriat strategic, Tarom va fi transportatorul oficial
pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.
“Acest parteneriat are o importanţă deosebită pentru Timişoara Capitală Culturală Europeană, din cel puţin două motive. Este primul parteneriat strategic pe termen lung, ceea ce înseamnă până în 2021, inclusiv, pe care îl semnăm cu o companie europeană. Tarom este primul şi unicul transportator aerian pentru Timişoara 2021. În al doilea rând, atât Tarom, cât şi Timişoara 2021 sunt două entităţi de importanţă naţională şi europeană Este unicul proiect după Revoluţia din 1989 care are o astfel de importanţă pentru oraş, are şi importanţă naţională, fiindcă Timişoara va reprezenta România în Europa în 2021, dar are şi o importanţă europeană pentru că va fi o Capitală Europeană a Culturii,” a spus Simona Neumann.
Mihaela Păunescu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.