Târgul de Paşte, în Piaţa Libertăţii, dar şi în alte patru cartiere din Timişoara

151

Târgul de Paști din Timișoara nu va fi un eveniment axat pe concerte. Asta transmit autoritățile, care se pregătesc să deschidă ediția cu numărul 13. Aceasta se va desfășura în Piața Libertății, dar şi în câteva cartiere: Freidorf (Piața Petöfi Sandor), zona Traian (Biserica Millenium, Parcul Regina Maria), zona Lipovei (Parc str. Holdelor), zona Soarelui (Parc Pădurice).

„Din respect pentru timișoreni și pentru tradiția creștină a poporului român, Târgul de Paști nu va fi un eveniment al concertelor răsunătoare, al mulțimii, al show-ului, ci unul al momentelor în legătură, într-un fel sau altul, cu sărbătorile pascale”, a transmis Casa de Cultură.

31 de căsuțe și 6 food-truck-uri, ateliere de încondeiat ouă, plantat semințe, împletit de nuiele, de făcut cozonac, performance-uri – teatrale, de nai, de dans contemporan, de vioară și harpă, de păpuși mai mici sau mai mari, de picioroange și statui vivante – vor însufleți Piața Libertății mai ales în week-end-urile din cadrul târgului, în cadrul special creat de artiștii vizuali timișoreni Zsolt și Sânziana Fehervari-Crețu, format din cinci instalații de 5×4 m realizate din lemn triplustratificat, pictate manual, cu scene legate de Înviere: Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile), Cina cea de Taină, Învierea, Înălțarea și Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

Artiștii invitați să dea viață zilelor de târg sunt: Cătălin Ursu, Ana-Maria Cojocaru, Raul Lăzărescu (actori, TNT); Marta Teglas și Mihaela Faur (Filarmonica Banatul); Mădălin Luca (naist, Ansamblul Banatul), corala bărbătească Contrast, Asociația Culturală „Teatru pe Roți”, Asociația „Check Art”, elevii Liceului de Arte, artiști, artizani, meșteșugari, ba chiar și artistul stradal Adrian Adisi, pianist.

În Freidorf, Lipovei, Soarelui, Traian vor fi amplasate decorațiuni pascale, precum și truck-uri/căsuțe. Tot în cartiere, Asociația Magic Oz propune, la sfârșit de săptămână, spectacole de teatru de păpuși (Scufița Roșie): – 9 aprilie, ora 11:00: Parcul Pădurice; ora 17: Parcul Petőfi Sandor; – 16 aprilie, ora 11:00: Parcul din Zona Lipovei; ora 17: Piața Traian.

În toate aceste locuri din cartiere cartiere, pe 25 aprilie, va avea loc și câte o vânătoare de ouă, pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani. Târgul are loc în perioada 9 – 27 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.