Țara care a raportat un bilanț Covid-19 record, dar se pregătește pentru o măsură radicală – renunțarea la Certificatul verde

73

Israelul ar trebui să renunțe la sistemul Certificatului Verde (Green Pass), a declarat marți ministrul de finanțe Avigdor Liberman, în contextul în care țara a înregistrat un număr record de 65.259 de noi cazuri de coronavirus, transmite Jerusalem Post.

El a făcut aceste remarci la câteva ore după ce, împreună cu premierul Naftali Bennett și ministrul Sănătății, Nitzan Horowitz, a anunțat că peste 25 de milioane de teste antigenice Covid-19 la domiciliu vor fi distribuite gratuit israelienilor în zilele următoare.

„Nu există nicio logică medicală și epidemiologică în Certificatul Verde, lucru cu care mulți experți sunt de acord”, a scris Liberman pe Twitter. „Există însă o afectare directă a economiei, a activităților zilnice și, în plus, o amplificare semnificativă a panicii în rândul populației. Lucrez cu toate părțile pentru a elimina certificatul verde și pentru a păstra o viață de zi cu zi normală pentru noi toți.”, a adăugat el.

Conform normelor Green Pass, numai persoanele care sunt vaccinate, recuperate sau testate în ziua precedentă – sau 72 de ore în cazuri specifice – pot avea acces la anumite activități și locații și – în unele cazuri – la locul de muncă.

Odată cu apariția variantei Omicron, numărul de infecții și reinfecții (persoane care au contractat virusul în ciuda faptului că au fost vaccinate sau recuperate) a crescut vertiginos.

Oficialii și experții din domeniul sănătății, inclusiv directorul general al Ministerului Sănătății, Nachman Ash, au declarat că vaccinarea și recuperarea oferă în continuare un anumit grad de protecție și, prin urmare, sistemul Green Pass ar trebui menținut în vigoare.

Cu toate acestea, ei au recunoscut, de asemenea, că la un moment dat ar putea fi necesară reexaminarea acestuia. În cazul în care Certificatul Verde ar fi abolit, ar reprezenta una dintre cele mai dramatice schimbări în modul în care Israelul a gestionat pandemia.

Ash a declarat, tot marți, că Israelul nu a văzut încă vârful valului Omicron. „Cred că vârful va avea loc peste încă o săptămână sau cam așa ceva. Cu toate acestea, observăm, de asemenea, că numărul de spitalizări este încă în creștere, dar creșterea încetinește”, a declarat el la Radio FM103.

Luni s-au înregistrat 65.259 de cazuri noi, iar duminică 62.210, a precizat acesta. Cel mai mare bilanț anterior, înregistrat miercurea trecută, fusese de 48.095.

Potrivit ultimelor date, oferite marți pentru ziua de luni, există 498 de pacienți în stare gravă, dintre care 100 de pacienți aflați sub ventilație și 13, cele mai grave cazuri, pe aparate de oxigenare cu membrană extracorporală (ECMO). Marțea trecută, erau 219 pacienți în stare gravă.

LĂSAȚI UN MESAJ