Sub o identitate falsă, în Timișoara, se racolează femeile. Un presupus avocat cere, într-un anunţ de angajare, poze nud

1204

Anunţurile de angajare sunt una dintre modalităţile de a atrage în capcană femei tinere sau femei mai puțin tinere. Printre anunţurile publicitare serioase, se găsesc şi cele mascate în care se urmăresc alte scopuri decât cele menţionate în anunţ. Înainte de a cădea în plasa impostorilor, ar trebui ca profilul şi numele presupusului angajator să fie primul indiciu spre a ne pune un semn de întrebare sau nu. De exemplu, un anunţ care începe cu numele unui angajator precum “Mirabela Dauer” şi care are ca poză de profil a contului său Stema României şi se prezintă cu expresia “companie renumită”, cu siguranţă, ne dă de gândit.

Anunţul de pe mica publicitate online al unui presupus avocat începe în felul următor: Angajez secretara cabinet avocatura” şi se prezintă ca “avocat tânăr, 32 de ani, caut sa angajez secretară  ambitioasă, cu bune abilități de comunicare și dispusă în unele cazuri la program prelungit. Nu se cere experiență în domeniu și nici vârsta nu este importantă. Se oferă pachet salarial peste media pietei și în functie de disponibilitate. Daca sunteți interesată,  vă rog sa îmi trimiteti un mail în care să atasati un cv, câteva fotografii concludente și să îmi scrieti câteva  rânduri despre dvs și de ce vă doriti acest job. Vor fi selectate doar persoanele care respectă aceste criterii. Adresa de mail este : avocatpopescurazvan@yahoo.com. Multumesc si mult succes”.

La contactarea anunţului său de angajare, acesta scrie ce fel de fotografii concrete îşi doreşte:

“Nu, îmi doresc sa vă văd și la corp. Cât mai bine, daca înțelegeți ce vreau să spun.”, sau “Va rog trimiteti ce aveti. Daca nu e ok, faceți câteva  acum. Îmi doresc ca aceste fotografii să fie destul de convingatoare. Multumesc”. 

Presupusul avocat declară ulterior în mesaj: “Îmi  doresc o persoan[ fără prejudecăți și fără rușine. De aceea vă rog să vă dezbrăcați și să vă pozați dacă doriti acest job. Precizez că salariul porneste de la 4500 de lei lunar, negociabil,  în functie de disponibilitate. Multumesc”.

Numele său este Răzvan Popescu şi se prezintă ca fiind un avocat, dar la verificări ulterioare am descoperit că personajul nu apare în Baroul Timiş şi nici în baroul celorlalte regiuni ale ţării. 

“Se circumscrie în sfera penalului. Este o cerere de angajare mascată şi care urmăreşte o altă îndeletnicire. S-a verificat, nu există în Baroul Timiş”, a concluzionat Carmen Bucur, o doamnă avocat din Timişoara. 

Dumneai explică faptul că secretara unui avocat nu poate avea 4500 de lei fiindcă ar însemna venituri lunare de 200-300 milioane de lei, dând exemplul cauzelor penale care pot aduce asemenea venituri: “În civil,  (cum este cazul dânsei) nu ai cum”.

“Interviul de angajare care se realizează după ce s-au selectat CV-urile, trebuie să se desfăşoare într-un cadru la fel de oficial, adică într-un birou, într-o locaţie cu o adresă care poate să fie verificată. Nu oricine poate să încheie contracte individuale de muncă. Trebuie ca angajatorul să fie înregistrat sub o formă juridică. Se poate verifica acel angajator în funcţie de forma sub care el funcţionează legal. Noi, cei care avem profesii liberale, suntem arondaţi unei uniuni la rândul nostru. Funcţionăm sub egida unei instituţii mai mari. Nu discutăm despre cele (n.r. locuri de muncă) bugetare, discutăm despre celelalte entităţi. 

O persoană se poate angaja în cadrul unei societăţi sau în cadrul unui cabinet care funcţionează pe baza unei profesii liberale. Sunt mai multe situaţii: angajatorii pot fi societăţi comerciale, instituţiile statului, profesiile liberale care sunt exercitate sub egida unui cabinet, cum sunt notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti sau medicii, de exemplu, care au cabinete medicale, şi care pot în baza acestor instituţii sau entităţi juridice să angajeze”, este părerea doamnei avocat Bucur.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ