Sport-copt, exemplul personal

96

Trăim timpuri corporale. (Și nu vreau să spun rubensiene, dilatate neapărat.) Poate cele mai corporale, ca să nu zic trupești, din toate, iertați-mi repetiția!, timpurile. Ne obsedează fizicul. E rău, e bine? (Fiindcă, vorba latinului, „nolens, volens”, adică „nevrând, vrând”, cum e și firesc, nu viceversa, cum s-a împământenit pe lângă Sarmizegetusa.) Dar nu mai contează întrebările. Trebuie să ne simțim bine. Să fim perfect sănătoși. Iar „mens sana in corpore sano” e deviza care, de pe dosul tricourilor de jogging, ne bântuie viguros.

Suntem fanatici ai „pozitivului”, stripperi ai „așa da”-ului, și ne mândrim cu asta. Cu ce altceva, când traversăm cea mai strălucită epocă a tehnologiei? Și de ce-am fi altfel, când ținem dietă, când facem mișcare, cică totuna cu sportul? Când, ca orice stripperi care se respectă după o viață sănătoasă de muncă, putem pune slipul în cui și ieși la pensie pentru a ne plimba caloriile în lesă prin lume. De ce n-am fi, așadar, astfel, adică perfecți. Ca să fim fericiți. Fericiți cu duhul — tot un corp, la rigoare, un mușchi ce se poate lucra în sala de fitness.

Hai să nu ne mai mințim! Am găsit rețeta fericirii. Exteriorul bate fundul. Nu, nu fundul de ochi, cu toate că e foarte posibil, ci fundul paharului cu apă plată. Cu lămâie, bineînțeles, dacă nu cu limetă. Căci despre adevăratul fund, numai de bine…

Iar ca să scăpăm de stres (ce cuvânt magic al vremurilor noastre nemuritoare!), am descoperit autocolantele pe uși: interzis, de 3, 4, 5, 6 sau de câte ori vreți. Câini, fumat, minori, sendvișuri ș.a.m.d. O adevărată revoluție în ceea ce numim — fals, dar sănătos — industria ospitalității.

Nu e prima oară când o spun (și, vă rog să mă credeți, nici ultima): am scăpat, în sfârșit, de orice discuție între noi. Și e confortabilă tăcerea în era comunicării, nu-i așa? Ne putem vedea, reglementând, de treabă. De muțenia noastră de treabă. Ce pierdere de timp să educi articulând un cuvânt în numele unei comunități, când, de fapt, te poți înțelege prin semne! De circulație, pentru că, pe bune, chiar circulăm! Iar numerele noastre de înmatriculare sunt valabile fie cu litere, fie cu cifre, fie cu de toate. De toate care, și ele, fac parte din corp, iar corpul din sport — zeul căruia ne închinăm asiduu. Și secretul în acest domeniu e exemplul personal. Sport-copt, el trebuie să ajungă în lume. Însă pentru asta trebuie să ne luăm în serios. Foarte în serios. Să ne jucăm rolul până la capăt.

În întâi iulie (țin minte perfect, poate pentru simplul fapt că nu era apoi.07.2018), vizitam festivalul JazzTM din Piața Operei. Mă bucuram de muzică, de lume, după eliminarea Spaniei în Rusia. Intram în ora incredibilă de pe scena din fața mea a franco-libanezului Bachar Mar Khalife, iar la televizorul de pe terasa Lloyd-ului intrau pe teren Croația și Danemarca. Și parcă venind din Delta unei emisiuni verzi, intra în mulțime Dragoș Bucurenci (el, sau mi se părea — dar ce mai contează, putem fi inexacți când e vorba de un exemplu… personal?), în echipament de jogging. Țopăind, fiindcă de alergat nu putea fi vorba. Și ecologistul a țopăit prelung, s-a etalat și s-a topit în desișul mulțimii. Subțire exemplul personal până aici. Fără o tușă groasă de final poate l-aș fi uitat, ca orice fumător ce se rușinează și-atât în fața unui corp de Alexandru Macedon fără, încă, Roxana. Dar, repet, ne luăm în serios. Iar activistul o știe mai bine decât ecologistul. Așa că, după nici un ceas, a reapărut într-o mulțime și mai densă, hotărât să mai țopăie puțin pe centimetrul pătrat de Piață a Operei disponibil pantofilor săi de running. Și a făcut-o trudind din greu, recapitulând, deci, încât chiar mi-am aruncat țigara la coș. Încă o misiune îndeplinită a exemplului personal. Dar fără aportul camerelor de luat vederi, care nu l-au găsit în public și nu l-au proiectat pe ecranul din spatele scenei, cum au făcut, în schimb, cu o fată frumoasă din mulțime.

Și atunci, să nu dăm dreptate celor de la FIFA, care, spre sfârșitul CM de fotbal, atrăgeau atenția cameramanilor-vânători de chipuri/corpuri sexy, care, cândva, ne-au dat-o pe Pamela Anderson, să nu mai braconeze atât?! Se pot da exemple mai bune, nu-i așa? Și cine, dacă nu sportul, să se ocupe de sexism? Cine, dacă nu multi-multimiliardarul fotbal?

LĂSAȚI UN MESAJ