9.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Spitalul Județean din Timișoara are acum o secție specială pentru Marii Arși. Investiția depășește 1 milion de euro-VIDEO

Una dintre investițiile majore făcute de Spitalul Județean, în Casa Austria, a fost secția de Mari Arși. Lucrările pentru mult așteptata secție au început încă din 2012 și se preconizează a fi finalizate în totalitate, la jumătatea anului 2017, cel târziu la sfârșitul acestuia. Pacienții cu arsuri grave vor putea fi tratați în cele mai optime condiții, ridicate la standarde europene.

”Am finalizat și ne apropiem de recepția centrului de Mari Arși. Este vorba despre primele trei compartimente, primele trei boxe special pregătite, pentru a deservi în terapia pacientului cu arsuri grave. Este o investiție de peste 1 milion de euro. Proiectul a început în anul 2011. Atunci a fost stabilită oportunitatea și necesitatea unui astfel de centru. Lucrările au fost oprite în perioada 2012-2014. După finanțarea investițiilor de către Consiliul Județean s-au reluat procedurile de construcție, care au durat câteva luni de zile. La începutul anului am demarat procedura de modernizare și reabilitare a secției. După un an de zile putem să spunem că am finalizat lucrările. Din punct de vedere al infrastructurii suntem gata pentru primele trei boxe”, declară Marius Craina, manager general al Spitalului Județean.

Urmează ca în cursul anului viitor, la prima atribuire de buget, de către Consiliul Județean, să se solicite suma necesară renovării complete. Spitalul i se va atribui suma de 9 milioane de lei pentru investițiile necesare. Investiția majoră o constituie proiectul secției de Mari Arși, pentru realizarea a 5 compartimente pentru Marii Arși. Reabilitarea compartimentelor va ajunge la un total de 3-4 milioane de lei. Pentru ca acest centru să devină funcțional și să își exerciteze activitatea propusă, conducerea va lua în calcul toate dotările necesare. Aici includem aparatura și personalul. În cazul aparaturii necesare, conducerea spitalului a făcut deja cererea necesară către Ministerul Sănătății pentru suma de 17 milioane de lei. Totodată se dorește o simulare a aparatelor care urmează să fie achiziționate.

Responsabilii vor să excludă orice impediment de nefuncționare sau necorelare a aparatelor cu spațiul sau locul unde vor fi amplasate. „Sperăm ca cel târziu la începutul anului 2017 să demarăm proiectul de licitație, urmând ca în circa trei, patru luni de zile, având în vedere termenele pe care le respectă procedura de achiziție, să fim gata și să dotăm cu aparatură”, adaugă Marius Craina.

În privința personalului necesar în această secție, s-a înaintat Ministerului Sănătății structura personalului, care a primit aprobarea. Astfel, posturile sunt scoase deja la concurs.

”Ca acest compartiment să funcționeze trebuie să fie extraordinar de bine pregătit, inclusiv personalul care va lucra aici. Este nevoie de câteva luni pentru pregătirea personalului, datorită gravității compartimentului la care ne raportăm”, adaugă Marius Craina.

Funcționarea optimă a secției deservește unui personal compus din 50 de persoane, care include atât medici, cât și asistente și infirmiere. Specializarea acestora se va face într-o secție specială de mari arși. Conducerea spitalului dorește o colaborare cu Spitalul Militar din Bruxelles.

”Vrem să vedem dacă la începutul anului viitor putem să facem o vizită la Bruxelles, pentru a vizita spitalul și să discutăm cu conducerea de acolo în privința pregătirii personalului nostru, pentru câteva luni de zile”, adaugă Marius Craina.

Alte subiecte :

Căutăm jandarmi juniori pentru o zi

Vrei să te joci cu cei mai fideli parteneri, cățelușii Jandarmeriei? Ți-ar plăcea să pornești sirenele mașinilor de intervenție? Ziua Jandarmeriei...

Decernare, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler directorului general al TNTm

Joi, 28 martie 2024, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare...

Citește și :