5.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Spectacol în premieră la Teatrul Merlin

„DORDE NEUNDE” – spectacol în premieră, coproducție a Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara și a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad,Trupa Marionete.
O colaborare inspirată aTeatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara împreună cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Trupa Marionete, a fost finalizată la sfârșitul anului calendaristic 2021, cu premiera la Arad, în data de 20 decembrie, de la ora 18.00, pe scena Trupei Marionete. Această primă coproducție între cele două instituții de cultură este inclusă în Proiectul minimal al Teatrului „Merlin” pe anul 2021, sub titlul „Merlin ești tu”, proiect susținut de Consiliul Județean Timiș.

Am așteptat programarea spectacolului la Timișoara, pentru a vă da vestea cea mare și a vă invita, totodată, la spectacol. Propunerea artistică a regizorului Ștefan Iornănescu, Dorde neunde își așteaptă spectatorii, în premieră, în data de 20 ianuarie, de la ora 18:00, la Casa Tineretului, și în data de 21, de la ora 11:00, în aceeași locație.
Regia artistică a spectacolului este semnată, cum vă spuneam, de Ștefan Iordănescu, scenografia și muzica originală – de Dorothea Iordănescu, iar costumele de Chic by Vali Cioban. Echipa artistică este completată de Maura Cosma (coregrafie), Lucian Moga (light design) și Lucian Matei (video design și mapping).

„Am scris scenariul pornind de la un poem de Eduard Covali, text inspirat la rându-i din basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, cules de Petre Ispirescu. Propun o versiune puternică, actuală și vie a poemului dramatic ce poate părea vag desuet în ziua de azi. Dorința mea este de a face ca teatrul românesc pe texte fundamentale ale devenirii noastre, să renască, ca de fiecare dată, din propria-i cenușă.” – spune regizorul Ștefan Iordănescu.

Spectacolul îi are în distribuție pe actori ai Teatrului „Merlin” dinTimișoara, Raul Lăzărescu și Raluca Grumăzescu și pe actorii arădeni: Lenuța Dorobanțu, Oana Rogojină, Lăcrimioara Szlanko, Sorin Dorobanțu, Mircea Moș, Sorin Calotă și Cosmin Blaga. Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta peste 12 ani și durează 70 minute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Icoanele de Laz, bijuterii expuse la Muzeul Satului Bănățean

Expoziția  „ICOANE DIN TRANSILVANIA, ICONARUL FLORIN POENARIU – TEZAUR UMAN VIU” s-a deschis pentru public la Muzeul Satului Bănățean. În clădirea Corpului B, aflat...

Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, toate la Iulius Town Timișoara

Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați...

Citește și :