10.1 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Șoferii de pe microbuzele școlare, școliți de polițiștii rutieri VIDEO

Șoferii care conduc microbuzele școlare ale STPT au fost la rândul lor instruiți de polițiștii rutieri. Ei au primit sfaturi despre comportamentul adecvat la volan. 

”În pregătirea anului școlar, polițiștii Serviciului Rutier desfășoară acțiuni de instruire a conducătorilor auto care desfășoară transport public de persoane, de elevi. Cu ocazia acestor acțiuni, conducătorilor auto le sunt puse în vedere conduita preventivă, le este atrasă atenția asupra consumul de alcool la volan, asupra vitezei legale de deplasare, asupra oboselii la volan. Toate aceste acțiuni au în vedere prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați elevi”, au explicat reprezentanții IPJ Timiș.

Societatea de Transport Public Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara au inaugurat cursele școlare care îi duc pe elevi către unitățile de învățământ, respectiv îi transportă către domiciliu, în luna ianuarie a acestui an. În prezent, sunt 10 linii de transport școlar pe care circulă microbuze.

Alte subiecte :

Campusul pentru învățământ dual face un pas înainte

Primăria Timișoara a semnat contractul de proiectare - faza SF pentru realizarea investiției „Campusul regional integrat pentru învățământ dual Vest Timișoara”....

Ghid practic pentru alegerea salopetelor de bebeluși potrivite

O salopetă pentru bebeluși călduroasă și rezistentă la intemperii este o necesitate pentru a-ți menține copilul cald și uscat în lunile de primăvară, toamnă...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :