Șocant! Copil mușcat de educatoare pe tot corpul ! În ce oraș din vestul țării s-a petrecut fapta

7647

Un incident mai mult decât revoltător s-a petrecut la începutul acestei luni la o grădiniță din Arad unde un băiețel de un an și opt luni a fost mușcat cu brutalitate pe tot corpul. Incidentul i-a lăsat traume, iar educatoarele în loc să-și asume responsabilitatea, insistă cu vehemență că evenimentul nu s-a întâmplat niciodată.

Părinții lui Vlad, micuțul agresat, ne-au mărturisit că nu ar fi apelat la presă dacă nu ar fi fost efectivi luați în derâdere de educatoarele și directoarea de la grădinița Bergman, după ce aceștia le-au contactat pentru a cere lămuriri.

Povestea începe în 9 octombrie, într-o zi de luni. Vlad era puțin răcit, însă mama l-a trimis la grădiniță, fiind și ziua în care grădinița îi ducea pe copii la pădure. În jurul orei 15, mama lui Vlad a primit un mesaj de la educatoare, prin care i se spunea că băiatul e bine… dar că a plâns puțin la pădure și că la amiază, la grădiniță, a mâncat absolut tot. „Mi se părea ciudat că mi-a scris, nu o mai făcuse de multă vreme. I-am răspuns că voi veni mai repede să-l iau. La ora 16 am fost la grădiniță. O altă educatoare, care nu mi-l mai predase niciodată până atunci, mi-a spus că a fost una din cele mai liniștite zile ale lui. M-am bucurat să aud asta, deși când l-am recuperat, era plâns și n-a mai vrut să mi se dezlipească de gât. Am ajuns acasă și totul s-a desfășurat normal, până la ora 17, când, în timp ce ne jucam, fiul meu și-a dat șoșeta jos și i-am văzut mușcătura de pe picior. Observasem mai devreme câteva zgârieturi pe ambele mâini, la degete și una mai mare pe urechea stângă, dar le-am pus pe seama ieșirii de la pădure. În acel moment m-am panicat și am început să-l verific peste tot, cu un nod în gât. Am încremenit când i-am văzut spatele. Avea cinci mușcături vizibile, de puteai număra dinții, și încă vreo două pe șold. Am sunat repede educatoarea, să-mi explice ce s-a întâmplat. Mi-a spus că nu știe nimic, a fost un moment la dormitor când l-a auzit plângând, dar până să ajungă la el, nu mai era nimeni în preajmă și nu și-a dat seama de ce plângea. Între timp, m-a sunat și cea de-a doua educatoare de grupă, care mi-a spus că surprinsese un moment la pădure când fiul meu a fost împins de către un alt copil, dar nimic mai mult. Pe lângă aceste explicații, a mai apărut una cum că poate fi mușcătură/alergie cauzată de o omidă…”, ne-a spus mama lui Vlad.

Tatăl lui Vlad era plecat în străinătate în ziua incidentului, iar când s-a întors acasă, miercuri, și-a luat băiețelul în brațe, iar în joacă a mimat cu buzele că îl „mănâncă” , însă s-a oprit îndată când a observat că Vlăduț, în loc să râdă ca de obicei, a început să tremure din toate încheieturile și să-și privească tatăl cu groază. Deși inițial educatoarea îi spusese mamei lui Vlad că îl auzise că a plâns în camera în care dorm copiii, dar că nu știe de ce, ulterior aceasta nu a mai recunoscut nimic. În momentul în care tatăl a trimis directoarei grădiniței un mail cu fotografiile doveditoare, pentru a cere explicații, aceasta a insistat că sunt doar mușcături de insecte, în urma drumeției în pădure.

„După cum puteți observa în pozele atașate, Vlad a fost abuzat… și folosesc cuvântul acesta pentru că nu pot să-i spun mușcat deoarece nu reflectă nici pe departe semnele pe care le are pe corp”, a scris tatăl lui Vlad într-un mail pe care l-a trimis directoarei grădiniței. Acesta a mai specificat că știe că nu este prima oară când copilul a fost agresat, căci unul dintre ceilalți copii, S., îl mai lovise în trecut, iar singura atitudine pe care o luaseră educatoarele a fost să-l pună pe S. să-l pupe pe Vlad, în semn de a-și cere iertare, fără a anunța părinții lui S. asupra comportamentului băiatului sau altceva.

Nu văd cu ce poate să înțeleagă S. că nu e bine ce face, dacă trebuie doar să-l pupe pe cel care l-a bătut. În fine, atunci nu am spus nimic. Și nu aș fi spus nimic nici acum, dacă Vlad ar fi avut o singură mușcătură. Asta s-ar fi putut întâmpla într-o fracțiune de secundă, când educatoarele chiar nu ar fi putut observa. Dar Vlad a fost mușcat absolut pe tot corpul, pe spate, pe mâini, pe picioare, pe urechi… asta nu a putut fi făcut în numai o secundă, iar copilul în mod clar a plâns”, ne-a spus tatăl lui Vlad.

Cu toate că pozele în sine arată urme clare de dinți, directoarea grădiniței i-a răspuns, cu un ton persiflator, următoarele:

Am vizualizat pozele și înțeleg îngrijoarea unui părinte când vede asemenea urme pe pielea copilului său. Am avut o discuție cu Patricia (mama lui Vlad, n-red.) și am îndrumat-o către un dermatolog, în ideea ca un specialist în ceea ce privește pielea și leziunile acesteia ar putea să emită o părere pertinentă despre situația lui Vlad. Între timp m-am consultat cu biologul grădiniței din București (o filială a celei de aici, n.red.), care este om de munte de 10 ani și este familiarizat cu mușcăturile de insecte și alte vietăți. Acesta a confirmat că este, cel mai probabil, o mușcătură de insectă. Am cerut de asemenea părerea asistentei grădiniței din Arad și a medicului grădiniței din București, iar opinia acestora este că punctul roșu din mijlocul urmelor pare a fi punctul de înțepătură. Subliniez încă o dată faptul că înțeleg îngrijorarea dvs, dar în același timp am încredere în spiritul de observație al personalului grădiniței și știu că grija față de bunăstarea copiilor este pe primul loc pentru noi”, se arată în mailul trimis de directoarea grădiniței părinților lui Vlad.

Lucrul și mai grav este că această tratare mai mult decât superficială a incidentului a continuat chiar și după ce părinții au venit cu documente de la medic și cu certificat medico-legal care atesta faptul că numeroasele urme de pe corpul micuțului erau, într-adevăr, urme de dinți și nicidecum, așa cum insista directoarea și educatoarele, vreo alergie de la mușcătura vreunei insecte.

Revoltați de această atitudine, părinții l-au retras pe micuț de la grădinița respectivă, însă copilul încă dă semne de mare teamă față de ceilalți copii, iar dacă vreun copil vine mai repede către el, Vlăduț încă se sperie foarte tare.

Revolta părinților nu se oprește însă aici, căci dorind ca acest incident să nu rămână nesancționat, s-au lovit de lipsa unei legislații care să poată contracara astfel de apucături inumane.

Să o luăm cu începutul. Grădinița Bergman, în primul rând, nu este o grădiniță de stat, ci este o grădiniță privată. Ba mai mult, ISJ Arad ne-a informat că nu este o grădiniță „acreditată”, ci este „autorizată”, asta făcând o enormă diferență din punct de vedere legal.

Părinții lui Vlad sunt de părere că aceste lucruri se pot întâmpla în continuare oricând, în orice grădiniță, atâta timp cât nu  există o lege care să monitorizeze mai clar activitățile din grădinițe. Dacă nu este vorba de o grădiniță de stat, instituțiile abilitate nu mai intervin, căci grădinițele de acest fel nu sunt obligate să urmeze o programă sau să aibă un număr limită de copii înscriși.

Grădinița în cauză, așa cum se întâmplă și la alte grădinițe, are înscriși mult mai muți copii față de capacitatea ei. Din ce spun părinții lui Vlad, în jur de 50 de copii dorm câte 2 într-un pat. Deși există termenul de „grupe de vârstă”, copii sunt mereu ținuți toți, împreună, fie că au 1 an jumate, fie că au 5 ani. Astfel, într-adevăr, pare imposibil ca 4-5 educatoare să monitorizeze mereu tot ce fac copiii, iar asta aduce de la sine la posibilitatea producerii unor astfel de evenimente neplăcute.

Doresc să fac câteva precizări cu privire la grădinița în cauză. Aceasta este cu profil «nordic». Pentru cine nu este familiarizat cu termenul, este vorba de a pune pe primul loc fericirea copilului, de a nu-i impune restricții și canoane învechite, de a fi lăsați liberi în natură, pe scurt de a se dezvolta cât mai natural și mai aproape de originile umane… dar cum superficialitatea e de cele mai multe ori sinonimă cu numele țării noastre mai ales când e vorba de a împrumuta idei din vest sau și mai pe scurt, afara-i vopsit gardul… restul îl știe toată lumea. Lozinci, promovare, social-media și avem un business de succes fără a mai trece prin ciurul legislativ, fără a ne mai supune regulilor. Legislația în domeniu are lacune grave și exemplele constante de abuzuri în grădinițe, în special din mediul privat se înmulțesc pe zi ce trece. Mă refer aici la faptul că îți poți înființa o fundație, o asociație a cărui obiectiv de activitate  este practic «supravegherea copiilor», acestea neavând acreditările necesare in partea ministerului învățământului și, în consecință, neputând fi controlate sau sancționate după caz de nereguli de reprezentanții inspectoratului. E clar că e o problemă, din moment ce acești copii, mii de ei, ajung din astfel de grădinițe tot în mediul public, în momentul în care încep școala”, ne-a spus mama lui Vlad.

Inspectoratul Școlar Județean Arad ne-a confirmat faptul că grădinița Bergman nu are acreditare, ci doar autorizație. Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 75 din 12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației, acreditarea este documentul care impune respectarea anumitor standarde educaționale. În lipsa unei acreditări, grădinița Bergman poate face, pe românește, orice o taie capul, că ISJ nu poate să o tragă la răspundere.

Cităm: ”Art.4 (1)Acreditarea organizatiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studiu este parte a asigurării calității;(2) Acreditarea este acea modalitate de asigurare a calității prin care se certifică respectarea standardelor predeterminate, pentru înființarea și funcționarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studii”.

Ok, cu sau fără acreditare, ce e de la sine înțeles e că atâta timp cât un copil este lăsat la grădiniță (oridecare ), el devine pe acea perioadă de timp, sută la sută, responsabilitatea educatoarelor. Indiferent ce pățește acesta, că alunecă și își rupe o mână, că un alt copil îi azvârle o jucărie în ochi, că e mușcat, că înghite o jucărie mică… toate acestea devin responsabilitatea asumată la nivel de contract de muncă a educatoarelor angajate. Accident sau nu, nu se face nicio diferență când e vorba de lege.

sursă: specialarad.ro

foto: specialarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ