Sistemul asigurărilor de sănătate este blocat de 17 zile. Răspunsul CNAS: „Oamenii mor oricum. Şi cu, şi fără sistem”

173

Platforma online care gestionează cardurile naţionale de sănătate este blocată pentru a 17-a zi consecutiv. Atât medicii, cât și pacienții au ajuns într-o situație disperată. Primii nu pot, conform legii, să efectueze niciun fel de operațiuni medicale fără să le înregistreze prin cardul național de sănătate, dar sunt de multe ori ”obligați” de situație, în contextul în care unii pacienți sunt în stare gravă sau au nevoie urgentă de rețete sau trimiteri către medicii specialiști. „Oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem”, a fost răspunsul cinic al CNAS.

Într-o intervenţie la RFI, purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici a declarat că medicii pot înregistra în offline toate operațiunile medicale, urmând ca după repornirea sistemului aceste operațiuni să fie înregistrate oficial. Întrebat în legătură cu situaţia în care, în această perioadă de blocaj, ar muri oameni din cauza lipsei serviciilor medicale, purtătorul de cuvânt al CNAS declară, scuzându-se dacă este cumva cinic, că ”oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem”.

Pacienții reclamă că ”numai bolnavii în stare gravă mai beneficiază de serviciile medicilor de familie, care oricum riscă să plătească din buzunar operațiunile pe care le fac fără a le putea valida în sistem”. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care conform ministrului Sănătății este responsabilă de funcționarea sistemului, se scuză și spune că face toate eforturile pentru a reporni sistemul. ”Mâine, 18 iulie, va fi o primă tentativă de restartare a programului”, a mai declarat la RFI ROMÂNIA purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.