Metoda „pacientului fals” face o primă victimă

3491

Un angajat al unui spital de stat din România a fost dat afară după ce i-a cerut mită unui pacient care era sub acoperire. Pretextul cu care s-a dus la spital a fost pentru a face consultaţiile obligatorii pentru şcoala de şoferi, iar angajatul i-ar fi cerut pe lângă taxa legală şi o mică atenţie, lucru pentru care a plătit cu funcţia.

Ministerul Sănătăţii a anunțat recent că va trimite pacienţi falşi în spitalele din România pentru a-i identifica pe medicii sau asistenții care cer mită. Acţiunea a început acum trei săptămâni şi au avut loc deja 5 astfel de operaţiuni.

Criticile nu au întârziat să apară, Președintele Federației Sanitas București spune că măsură luată este doar una de imagine pentru ministrul Sănătății.

„Este o parte a strategiei anticorupție, promovată de ministerul Sănătății, pe care am anunțat-o încă de anul trecut. Rămân și eu surprinsă de reacția unora pentru că, teoretic, nimeni nu ar trebui să se simtă terorizat dacă este corect și cinstit. Acești pacienți nu merg cu aparate video, audio, nu înregistrează. Pur și simplu, constată neregulile, fac rapoarte pe care le trimitem spitalelor pentru a lua măsuri”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.